Luni, zi decisivă pentru Darius Vâlcov: află dacă scapă de gratiile „Beciului Domnesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Vâlcov
Darius Vâlcov

Aşa cum era de aşteptat, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au contestat, vineri – 8 mai, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de eliberare din arestul Poliţiei Capitalei şi plasare în arest la domiciliu a senatorului pesedist Darius Vâlcov, fost primar de Slatina şi ex-ministru de Finanţe. Contestaţia procurorilor va fi judecată luni – 11 mai.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, miercurea trecută – 6 mai, pentru a două oară consecutiv în mai puţin de două săptămâni, eliberarea din arest a lui Darius Vâlcov şi plasarea acestuia în arest la domiciliul din Slatina. Cum decizia nu a fost una definitivă, senatorul PSD a fost nevoit să aştepte tot în spatele gratiilor expirarea termenului legal până la care hotărârea eliberatoare putea fi atacată, lucru ce s-a întâmplat vineri – 9 mai. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au contestat decizia ÎCCJ, iar aceasta va fi analizată de magistrate Curţii Supreme luni – 11 mai.

Darius Vâlcov este protagonistul unui dosar de mega-corupţie instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, în cadrul căruia fostul ministru de Finanţe este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită. Mai pe scurt, Vâlcov este acuzat că s-a îmbogăţit folosindu-se de câteva ”slugi” din jurul său în perioada cât a ocupat scaunul de primar al Slatinei (2004-2012), creând o reţea întortocheată de firme pe care le controla prin interpuşi. Procurorii nu ştiu nici la acest moment ce avere a adunat fostul edil slătinean, dar s-au limitat, deocamdată, la două cazuri denunţate de către două persoane până mai ieri extrem de apropiate de acesta: Theodor Berna şi Daniel Bărbulescu (fin al fostului primar).

Senatorul pesedist, fost şef al organizaţiei PDL Olt vreme de ani buni până să treacă în barca PSD când ”partidul-portocaliu” a început ”să intre la apă” (martie 2012, n.r.), a fost arestat preventiv pe 2 aprilie a.c., după ce petrecuse deja şapte zile în arest la domiciliu în Slatina. Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul firmei de construcţii Tehnologica Radion Bucureşti, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar pe atunci al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie în vederea câştigării unor licitaţii importante de lucrări pentru obiective situate în municipiu, dar şi în oraşele Scorniceşti, Piatra-Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, fără TVA. În schimbul acestor contracte, Vâlcov ar fi primit suma de aproximativ două milioane de euro, atât direct, cât şi prin intermediari, unul dintre aceştia fiind Minel Florin Prina, administrator public la Primăria Slatina la acel moment (ajuns ulterior primar în locul lui Vâlcov - în februarie 2013, n.r.).

Unul din referatele procurorilor DNA relevă că Vâlcov a încercat, la începutul lunii aprilie a.c., să-şi îmbunătăţească situaţia juridică făcând un autodenunţ în care l-a menţionat şi pe finul şi colegul său de partid, deputatul PSD Daniel Bărbulescu, partener de afaceri după cum au aflat procurorii, deşi avea şi el interdicţii în acest sens fiind parlamentar din anul 2008. Din păcate, fostul edil de Slatina din perioada 2004-2012 s-a trezit târziu, acesta aflând cu stupoare că a făcut degeaba autodenunţul deoarece vechiul său “amic” Bărbulescu (foto-jos) i-o luase înainte şi îl turnase primul la instituţiile statului, acesta fiind şi motivul pentru care deputatul pesedist nu este (încă) acuzat în dosarul lui Vâlcov. Vâlcov a recunoscut în faţa procurorilor o parte din acuzaţiile care i se aduc, inclusiv că a primit 1,5 milioane de euro mită.

image

În plus, Vâlcov mai este acuzat şi că, “începând cu anul 2011 şi până la data reţinerii, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură din Slatina, firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi”. Potrivit procurorilor anticorupţie, Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, respectiv: 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur în greutate totală de 3 kilograme, plus mai multe tablouri semnate de nume mari de artişti.

Acoliţii oficiali ai lui Vâlcov

În acelaşi dosar al lui Vâlcov mai sunt implicaţi şi actual edil al Slatinei, nimeni altul decât urmaşul fostului ministru la primărie – Minel Prina (arestat la domiciliu şi suspendat temporar de Prefectura Olt, n.r.), dar şi fostul şofer al lui Vâlcov de când acesta conducea Slatina – Lucian Şuşală (pus director la o firmă ce se ocupa cu “săltarea” maşinilor parcate ilegal SC Imobiliare Consloc SRL Slatina, firmă subordonată municipalităţii, Şuşală fiind acum în arest la domiciliu după ce a petrectu mai bine de o lună după gratii în arest preventiv, n.r.), precum şi doi oameni de afaceri din Slatina ”abonaţi” la lucrările publice din oraş. De menţionat că edilul suspendat al capitalei Oltului, Minel Prina, mai are la activ o condamnare cu suspendare de patru ani tot pentru fapte de corupţie - din decembrie 2012. Dacă va fi găsit vinovat şi în acest dosar, atunci el va ispăşi şi vechea condamnare.

Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:

Darius Vâlcov, la loc comanda. Procurorii DNA au obţinut respingerea arestului la domiciliu şi menţinerea după gratii a senatorului PSD 
 

Noaptea minţii: Darius Vâlcov a încercat să se autodenunţe, dar „amicul” Daniel Bărbulescu i-a luat-o înainte

Darius Vâlcov rămâne după gratii. Ce “surprize” îi mai pregătesc procurorii DNA fostului primar de Slatina

FOTOGALERIE  Şomer de lux, candidat la Primăria Slatina

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite