Muniţie din Al Doilea Război Mondial, descoperită întâmplător într-o comună din Olt. „Erau trase prin gura de foc şi neexplodate, un adevărat pericol“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei proiectile din Al Doile Război Mondial, neexplodate, au fost descoperite într-o comună din Olt, într-o zonă în care astfel de obiecte s-au mai descoperit şi în trecut.

Un cetăţean din comuna Valea Mare a anunţat că a descoperit  trei elemente de muniţie, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt executând, joi seara, 28 iunie 2018, misiunea de asanare a muniţiei. „Specialiştii pirotehnicieni au identificat, transportat şi depozitat, în vederea distrugerii, trei proiectile explozive, calibrul 50 de milimetri. Elementele de muniţie provin, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial, erau trase prin gura de foc şi neexplodate, reprezentând un real pericol.

Reamintim cetăţenilor că la descoperirea muniţiei rămase neexplodate, au obligaţia să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112. După descoperire şi anunţare , populaţia trebuie să adopte un mod specific de comportare, fiind interzise: atingerea cu mâna sau cu alte obiecte, ridicarea, transportul şi introducerea  acestora în diferite încăperi sau locuinţe, comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; introducerea muniţiilor în foc: topirea elementelor metalice pentru improvizarea diverselor unelte, utilizarea pionerilor şi explozivilor provenite din muniţii, în scopuri artizanale; demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente“, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenent Alin Băsăşteanu.

Imagine indisponibilă

Elementele de muniţie au fost descoperite de cetăţenii care căutau fier vechi în zona Gară din Valea Mare, o zonă în care, spun reprezentanţii ISU, astfel de obiecte s-au mai descoperit, în împrejurări similare.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite