Organizaţia care deja o contestă pe Dăncilă: „Să vedem cine este vinovat de alegerea făcută, pe ce s-au bazat atunci când au stabilit candidatul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat duminică-seara la Slatina că deşi nu crede în decizii adoptate „la cald“, va trebui făcută o analiză, pentru că rezultatul slab a fost determinat de alegerea candidatului.

Marius Oprescu, preşedintele -executiv al PSD Olt, şi-a început analiza rezultatului care deja se prefigura la momentul susţinerii declaraţiei, respectiv câştigarea alegerilor de către PSD în judeţul Olt, dar la un scor sub cel de la precedentele alegeri (54,41%), indicând candidatul drept motivul acestui scor slab. PSD a pierdut alegerile în Slatina, după mult timp, iar PNL a reuşit să recâştige şi oraşul Balş, unde în primul tur PSD ieşise învingător. Cu toate acestea, PSD Olt a reuşit să obţină pentru Viorica Dăncilă cele mai multe voturi dintre judeţele în care formaţiunea încă mai deţine supremaţia, respectiv peste 100.000 voturi (105.295).

„Aşa cum am spus-o încă dinaintea stabilirii candidatului, cred că a fost candidatul, cred că strategia pe care PSD-ul a făcut-o de această dată, conducerea partidului, a fost una greşită. Dacă alegeam un candidat pe criterii sociologice, adică să fi mers cu cel mai bun candidat pe care-l avea partidul, probabil scorul în acest moment putea să fie altul.

Pe judeţul Olt, aşa cum am avut de fiecare dată încrederea în olteni şi ei au avut încredere în noi, probabil că şi de data aceasta vom reuşi să batem, cu schimbări de localităţi în care am bătut şi localităţi în care am pierdut, probabil scorul va fi undeva la 50 şi ceva la 40 şi ceva“, a spus Oprescu.

Acesta nu s-a grăbit, însă, să-i ceară Vioricăi Dăncilă demisia, ci a propus o analiză la nivelul liderilor.

„Bineînţel că nu e cazul să vorbim acum la cald, dar, aşa cum ştiţi, PSD Olt a fost una dintre organizaţiile care a susţinut încă de la început că strategia pentru prezidenţiale a PSD a fost una greşită. Iată că rezultatele, ca şi ala Europarlamentare, ne-au confirmat că tot ce am susţinut a fost adevărat. Vom vedea (n.r. – dacă organizaţia va cere demisia liderului Viorica Dăncilă). Nu acum, la cald, vom vedea de mâine încolo, după ce terminăm numărătoarea paralelă, pentru că pentru noi este foarte important în această noapte, atât cât este rezultatul, să strângem procesele verbale, să vedem exact care-i scorul partidului. (...)

Vom vedea în ceea ce priveşte conducerea partidului la nivel de Bucureşti (n.r. – de centru), trebuie făcută o analiză pe aceste rezultate să vedem cine este vinovat de alegerea făcută în momentul respectiv, pe ce s-au bazat atunci când au stabilit candidatul şi în funcţie de tot ce este la dispoziţie, probabil se vor şi lua soluţiile corecte. Credem că PSD are rapid nevoie de o reformare şi acest lucru trebuie să înceapă imediat, pentru că ne aşteaptă anul viitor două rânduri de alegeri foarte importante pentru noi, alegerile locale şi alegerile parlamentare“, a mai spus Oprescu.

De menţionat că nici la turul 1 şi nici la turul 2 preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, nu s-a aflat la Slatina.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite