Patru tineri transportaţi la spital în urma unui accident petrecut în Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte persoane se aflau în cele patru autovehicule implicate în accidentul petrecut miercuri după-amiază, 18 martie 2020, în Slatina, patru tineri fiind transportaţi la spital.

Tinerii au vârste cuprinse între 24 şi 27 ani şi au fost preluaţi  conştienţi, stabili hemodinamic, au informat reprezentanţii ISU Olt.

„Pompierii Detaşamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD, au intervenit în municipiul Slatina, strada Piteşti, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier. În accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau şapte persoane.

Echipajele medicale au asistat la faţa locului toate persoanele implicate în accident, iar patru dintre acestea au fost transportate la UPU Slatina.

Pacienţii transportaţi la spital, trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 24 si 27 de ani, erau conştienţi, stabili hemodinamic şi respirator, cu diverse traumatisme în urma accidentului“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Pompierii vor acţiona şi pentru sablarea carosabilului în zona producerii accidentului, a mai spus reprezentantul ISU.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite