Percheziţii la firme din domeniul gestionării uleiurilor uzate. Prejudiciul este de 29 milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

53 de percheziţii au fost efectuate în această dimineaţă, în 22 judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 29 milioane euro.

Judeţul Olt se află pe lista celor 22 judeţe în care poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează 53 de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscal cu un prejudiciu de aproximativ 29 miliaone euro.

„ Percheziţiile sunt efectuate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Galaţi, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş şi Vrancea,  la sediile sociale şi punctele de lucru a 17 societăţi comerciale implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri.

Vor fi ridicate înscrisuri de la 44 de societăţi comerciale importatoare de uleiuri industriale, care au beneficiat de astfel de certificate, emise de societăţile implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor.

Din cercetări a reieşit că unii operatori economici care au introdus uleiuri industriale pe piaţa naţională, ar fi evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale operaţiuni fictive, care atestau îndeplinirea obligaţiilor privind gestionarea uleiurilor uzate.

În acest mod, firmele importatoare  s-ar fi sustras de la plata taxei de 2 lei/litru către Fondul pentru Mediu, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2013, pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare şi cantităţile de uleiuri uzate gestionate“, se menţionează pe site-ul Poliţiei Române.
La percheziţii participă poliţişti din cadrul inspectoratelor judeţene din cele 22 judeţe.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite