Pestă porcină africană şi la Dăneasa, pe un fond de vânătoare. Reguli noi pentru vânători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pesta a ajuns, adusă de mistreţi, pe un fond de vânătoare din Olt, vecin cu un altul din Teleorman FOTO: Arhiva
Pesta a ajuns, adusă de mistreţi, pe un fond de vânătoare din Olt, vecin cu un altul din Teleorman FOTO: Arhiva

Analiza probelor recoltate de la doi porci mistreţi găsiţi morţi pe un fond de vânătoare de la Dăneasa, judeţul Olt, a indicat, într-o primă fază, pesta porcină la unul dintre ei, cealaltă fiind neconcludentă. Urmează confirmarea cu laboratorul naţional şi măsurile impuse de medicii veterinari.

Suspiciunea de pestă porcină africană la Dăneasa a fost confirmată de către specialiştii DSVSA Olt în cazul unuia dintre porcii de la care s-au prelevat probe, în timp ce proba de la al doilea porc le ridică dubii specialiştilor, a declarat directorul DSVSA Olt, Veronel Bolborea. Ambele probe vor fi trimise pentru confirmare la laboratorul naţional.

În zona Dăneasa este la acest moment în plină desfăşurare ancheta epidemiologică, pentru a se impune măsuri în localitate pentru evitarea răspândirii bolii. Deşi focarul este în pădure, localnicii sunt expuşi pericolului, motiv pentru care cei care trebuie să se conformeze noilor reguli sunt în primul rând vânătorii care au acces în pădurea respectivă.

„Au fost recoltate probe de la două cadavre de porci mistreţi pe fondul de vânătoare 43 Dăneasa. Dintr-un cadavru am mai găsit prea puţine resturi, dar totuşi suficiente să putem să facem analize, iar al doilea, din câte se pare, era împuşcat. Colegii mei din laborator mi-au  confirmat că probele de la primul cadavru sunt pozitive la genomul pestei porcine africane. Celălalt are un rezultate dubios. Conform procedurilor, ambele probe vor fi trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, pentru că la ora actuală vorbim în termeni oficiali de suspiciune. (...) Este primul caz de pestă porcină la mistreţi (n.r. – în udeţul Olt).  Fondul de vânătoare se întinde în localităţile Spâncenata, Frunzaru, Uria, Zănoaga, Berindei, Cioflanu şi  o parte din Pestra. Identificarea cadavrelor a avut loc pe fondul de vânătoare care se întinde pe unitatea administrativ teritorială a comunei Dăneasa. E un fond de vânătoare privat. Vânătorii vor trebui să organizeze vânătoare la pândă, sau prin dibuire, ăştia sunt termenii care se folosesc în cazul acesta, pentru că dacă vânează sub altă formă există riscul ca mistreţii care pot să fie purtători ai virusului pestei porcine africane să migreze şi să ne creeze probleme economice, în primul rând, destul de grave. (...)Se va proceda la dezinfecţia echipamentelor, dezinfecţie pietonală, a maşinilor, oricine intră în contact cu zona de vânătoare este supus acestor proceduri. Fondul se continuă şi în Teleorman“, a declarat Bolborea, menţionând că nu s-a impus exterminarea mistreţilor de pe respectivul fond de vânătoare, singurele măsuri de acest gen, în întreaga ţară, fiind adoptate pentru Tulcea, Constanţa, Insula Mare a Brăilei şi Balta Ialomiţei.

Un nou val de examinări va fi demarat de medicii veterinari, al şaptelea (examinarea tuturor animalelor din gospodării, în zonele supuse protecţiei şi supravegherii, se impune la descoperirea fiecărui focar nou, până la această dată în judeţul Olt, în afara celor doi mistreţi de la Dăneasa, fiind patru în Rusăneşti şi unul în Cilieni, dar măsurile au fost impuse încă de la depistarea focarelor la mistreţii din Teleorman). În cazul focarelor de pestă la mistreţi zona de protecţie se întinde pe o rază de 13 kilometri, după confirmarea care se aşteaptă de la laboratorul naţional urmând să se procedeze la examinarea clinică a animalelor de pe această rază.

Oamenii sunt informaţi că trebuie să anunţe orice suspiciune de boală la animalele din gospodărie şi să nu uite de analiza trichineloscopică, dar şi de evaluarea clinică, atunci când se decid să-şi sacrifice porcii.

„Să nu uităm că noi vorbim foarte mult de peste porcină africană şi n-aş vrea să le scape cetăţenilor judeţului Olt că trebuie să meargă la medicul veterinar şi pentru examenul trichineloscopic. Şi trichineloza este o boală care se despăgubeşte. Animalul trebuie să fie crotaliat şi întrodus în Baza Naţională de Date“, a mai spus directorul DSVSA Olt.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite