UPDATE Peste 6.000 familii în beznă, în judeţul Olt, la ora 10,00, din cauza viscolului. După alte patru ore, aproape 3.000 încă aşteaptă echipele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
electrician pe salp

Condiţiile meteo nefavorabile au lăsat fără curent electric peste 6.600 consumatori, conform datelor transmise către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt. la patru ore diferenţă de la ultima raportare, încă mii de familii aşteptau remedierea.

UPDATE: Numărul consumatorilor afectaţi a scăzut în urma intervenţiei echipelor operative, la ora 14,00 fiind însă în continuare peste 2.700 familii fără curent electric.

„La ora 14.00, conform datelor furnizate de operatorul de distribuţie a energiei electrice, 2.744 de consumatori nu erau alimentaţi cu energie electrică. Localităţile afectate sunt: Mărunţei, Izvoarele, Vâlcele, Perieţi, Schitu, Radomireşti, Stoicăneşti, Văleni, Balş ( parţial ), Bârza, Iancu Jianu, Redea, Vişina, Brastavăţu, Studina. Pentru remedierea situaţiei intervin 30 de echipe ale operatorului şi sunt afectate în continuare 106 puncte de transformare a energiei“, a transmis ISU Olt.

Ştirea iniţială

În vreme ce drumarii încă lucrează pentru deszăpezirea anumitor sectoare de drum pe care circulaţia este în continuare blocată, echipele de intervenţie ale distribuitorului de energie electrică ar trebui să ajungă în 16 localităţi unde ca urmare a defecţiunilor sunt afectaţi peste 6.600 consumatori. Unii dintre aceştia reclamă că situaţia persistă de ore bune şi că din acest motiv nu pot folosi mijloacele de încălzire electrice, de exemplu.

„La ora 10.00, conform datelor furnizate de operatorul de distribuţie a energiei electrice, 6.605 de consumatori nu erau alimentaţi cu energie electrică. Localităţile afectate sunt: Mărunţei, Izvoarele, Vâlcele, Perieţi, Schitu, Radomireşti, Stoicăneşti, Văleni, Ghimpeţeni, Nicolae Titulescu, Drăgăneşti Olt, Mărunţei, Fălcoiu, Ipoteşti, Dăneasa şi Poboru“, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite