Povestea aviatorului Octav Oculeanu, primul instructor de zbor din aviaţia civilă a României. Specialistul în cascadorii a fost răpus de propriul curaj
0
Octav Oculeanu a fost unul dintre cei mai buni aviatori ai României interbelice. Născut în comuna Brastavăţu din judeţul Romanaţi (Olt, în prezent), el a visat mereu să zboare. Deşi a terminat şcoala militară de ofiţeri de la Sibiu, nu a dorit să rămână infanterist şi a terminat şi Şcoala de Aviaţie. Oculeanu este primul instructor de zbor din aviaţia civilă a ţării. Împreună cu un prieten, a pus bazele primei şcoli civile de pilotaj din ţară.
Dacă întrebi un aviator despre numele lui Octav Oculeanu (1902-1931) este imposibil să-ţi răspundă că nu a auzit de el. Alta este însă situaţia dacă adresezi întrebarea unui român cu o altă ocupaţie. Octav Oculeanu a fost instructorul de zbor al primilor noştri piloţi de turism aerian şi, totodată, unul dintre cei mai buni aviatori ai României interbelice.
S-a năcut la 6 iulie 1902, în comuna Brastavăţu din judeţul Romanaţi, şi a făcut parte dintr-o familie cu mulţi copii. A urmat şcoala generală în comună, apoi liceul la Caracal şi Craiova până în anul 1921, când s-a înscris pentru a susţine examenul de admitere în şcoala militară de ofiţeri din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1923. Vasile Tudor spune despre Octav Oculeanu, într-un material publicat în “Memoria Oltului”, că acesta nu a rămas prea mult ca infanterist deoarece a făcut totul ca să ajungă la aviaţie, pentru care simţea o nestăvilită chemare. După multe stăruinţe i s-a permis să devină elev al Şcoalii de Aviaţie de la Tecuci, pe care a terminat-o la 28 septembrie 1924, primind brevetul de pilot cu nr. 376.
Imediat după obţinerea acestuia, el a început să se pregătească serios să devină un aviator priceput, antrenându-se intens cu fiecare ocazie de zbor, ore în şir, pe condiţii grele, atunci când numai un om cu o voinţă de fier şi o sănătate pe măsură mai putea zbura. Din fericire, pentru că a avut o constituţie fizică bună, el s-a dovedit a fi şi un bun sportiv. Mai mult, Octav Oculeanu a reuşit să absolve, în anul 1926, cursurile Institutului de Educaţie Fizică, secţia militară, dovedind un real talent în practicarea atletismului, scrimei, sporturilor nautice şi a celor de iarnă.
Revenire acasă pe calea aerului
Octav Oculeanu a fost unul dintre cei care, încă de pe atunci, a întrevăzut importanţa aviaţiei de turism - al aviaţiei sportive în general, şi a făcut tot posibilul pentru dezvoltarea acestei “ramuri”. În acest sens, el a colaborat îndeaproape cu ing. Mircea Cantacuzino – promotor al aviaţiei de turism în ţara noastră (căruia tot Oculeanu i-a fost şi profesor de aviaţie, n.r.), şi au reuşit să pună bazele primei şcoli civile de pilotaj la Cornu, în judeţul Prahova. Ca să reuşească, Oculeanu nu s-a dat în lături de a-şi folosi toate economiile acumulate până atunci.
Pentru a populariza aviaţia în rândul tinerilor, Oculeanu organizează mitinguri aviatice în diverse oraşe: Caracal, Corabia, Calafat, Slatina, Piatra Olt, Alexandria, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu şi Roşiorii de Vede. Ooate cea mai mare bucurie a lui a fost când a aterizat pe islazul de la marginea satului său – Brastavăţu, unde a fost înconjurat cu dragoste de părinţii şi consătenii lui. A realizat acolo, pentru ei, cea mai frumoasă şi îndrăzneaţă gamă de acrobaţie cu avionul.
Împreună cu prietenul său, Mircea Cantacuzino, Ocoleanu (foto-dr.) aduce în ţară prima avionetă de putere mică tocmai din Germania. Chiar dacă acea avionetă a fost ruptă la o vânătoare de dropii în 13 noiembrie 1928, Oculeanu a prezentat comisiei de brevetare pe primii şase candidaţi pentru brevetul de pilot de turism. După aceasta şi-a continuat munca de instructor de zbor, cu o altă serie de noi elevi piloţi până la 20 mai 1930, când, având în vedere pregătirile pentru raidurile viitoare a demisionat, angajându-se ca pilot de încercare la fabrica de avioane SET din Bucureşti. Faptul că a activat doi ani în acea şcoală particulară nu l-a absolvit de programul propriu de pregătire pe care singur şi-l impusese şi, în toamna anului 1928, a urmat şi absolvit - în Franta - şcoala de zbor fără vizibilitate de la Toussus le Noble.
Câteva din recordurile lui Octav Oculeanu
În 1929, zboară pe ruta Bucureşti – Iaşi – Varşovia – Praga – Belgrad – Bucureşti. Ca o dovadă a experienţei acumulate în timp în aviaţie, în vara anului 1930, Octav Oculeanu a pregătit şi realizat - la 20 iunie 1930, împreună cu căpitanul aviator Ion Drăgan, raidul României, fiind recompensat cu „Cupa Mircea Zorileanu”. Cei doi au reuşit această performanţă zburând cu un avion Potez XXV fabricat la Braşov. Deşi, cu o zi mai înainte, pe aerodromul Pipera de lângă Bucureşti avusese loc un groaznic accident cu un avion de acelaşi tip, Oculeanu - poate tocmai şi pentru a reda încrederea colegilor în avioanele româneşti - a decolat în zorii zilei hotărâte, la ora 4 dimineaţa, demonstrând încă o dată mari calităţi, atât profesionale - cât şi psihologice. În ciuda greutăţilor meteo, ba chiar şi a smulgerii hărţii de navigaţie de un curent de aer mai violent, cei doi aviatori români au parcurs cei 1.880 kilometri în 11 ore şi câteva minute.
Tot Octav Oculeanu avea să demonstreze şi calităţile avionului românesc SET cu ocazia mitingului naţional din 14 septembrie 1930. Mai precis, Oculeanu a reuşit să surclaseze toate celelalte 13 avioane străine participante zburând pe aparatul anterior menţionat, stârnind încă o dată admiraţia şi aplauzele celor prezenţi la miting.
Între timp, Asociaţia Română pentru Propaganda Aviaţiei (ARPA) a hotărât să cumpere un avion de mare raid de tip EMSCO, care avea o capacitate de 6.500 litri benzină, de unde rezulta o autonomie teoretică de zbor de circa 10.000 km. Odată cu sosirea acestui aparat în ţară, Oculeanu şi-a început cu multă insistenţă pregătirea lui şi a aparatului de zbor în vederea doborârii recordului mondial de distanţă în linie dreaptă, care, pe atunci, era de 8.060 km., iar ruta propusă era Bucureşti – Capetown. Oculeanu şi-a început pregătirile de zbor cu un raid executat la data de 26 iunie 1931, când s-a aflat la bordul avionului amintit mai sus împreună cu maiorul Emanoil Ionescu ca navigator, Ionel Ghica ca pilot secund, şi maestrul mecanic Rotaru Ion. Raidul l-au executat fără escală pe traseul Bucureşti-Varşovia-Bucureşti. Zborul a măsurat 2.203 km. executaţi în 11 ore şi 57 de minute, cu o viteză medie de 170 km/oră. Deşi efortul pilotului a fost unul imens, avionul a aterizat cu bine pe Aeroportul Băneasa - din documentele vremii a reieşit că zborul românilor CV-GOI a fost singurul deasupra Europei din acea zi, toate aeronavele care trebuiau să efectueze curse fiind reţinnute la sol.
Nu peste mult timp, fidel planurilor propuse, Oculeanu a executat raidul Bucureşti-Londra şi Paris-Bucureşti, împreună cu maiorul Ionescu Emanoil (viitor ministru al Aerului, n.r.) ca navigator şi Stengher Anton ca mecanic. Au ajuns la destinaţie după 12 ore şi 15 minute în ziua de 9 septembrie 1931, realizând o medie de 170 km/oră. Cu acelaşi echipaj şi avion, olteanul a zburat şi în ziua următoare de la Londra la Paris, iar la 10 septembrie au pornit spre Bucureşti în condiţii meteo din ce în ce mai critice din cauza vremii proaste, acoperind totuşi 1.800 km. în 10 ore şi 55 minute.
Oculeanu, specialist şi în cascadorii aeriene
Oculeanu nu a fost însă doar un specialist al raidurilor, dar a dovedit o îndemânare extraordinară şi în efectuarea zborurilor acrobatice, unde doar foarte puţini se încumetau. La începutul lunii octombrie 1931, din iniţiativa lui G. V. Bibescu, preşedintele de atunci al Federaţiei Aeronautice Internaţionale, la Bucureşti s-a organizat o reuniune a miniştrilor aerului din Anglia, Franţa, Italia şi Germania. Scopul acesteia a fost examinarea unor propuneri menite să contribuie la dezvoltarea turismului aerian. După terminarea lucrărilor acesteia, Oculeanu - fostul supraveghetor al primelor serii de piloţi de turism din România -, a executat pentru înalţii oaspeţi un program de acrobaţie la joasă înălţime cât mai aproape de oglinda lacului de lângă Palatul Mogoşoaia.
După terminarea acelui program plin de adrenalină, demnitarii străini s-au grăbit să-l felicite pe oltean, avertizându-l, totodată, că riscă prea mult. Mai mult - Dumesnil, ministrul francez de atunci, chiar i-a spus lui Oculeanu că, dacă ar fi fost în Franţa, după felicitările meritate l-ar fi trimis apoi la închisoare. Altfel, înaltul oaspete francez, la fel ca şi ceilalţi invitaţi, au fost profund impresionaţi de cel care atunci “era un virtuos al acrobaţiei, unul dintre cei care numai privindu-l erai cuprins de fiori, gata să-ţi acoperi ochii să nu mai vezi atâta risipă de măiestrie şi curaj dusă peste hotarul cuminţeniei...”, după cum îl descria presa vremii.
Victimă a propriei îndrăzneli
Soarta a făcut ca vorbele spuse mai în glumă - mai în serios de ministrul francez anterior menţionat să devină realitate. După numai câteva zile, respectiv la 25 octombrie 1931, Octav Oculeanu, care avea doar 29 de ani, s-a urcat la bordul unui avion SET ce urma să fie omologat. Olteanul a executat deasupra aerodromului Pipera din Bucureşti o serie de figuri acrobatice la mică înălţime, doar că, de data aceasta, avionul nu l-a mai ascultat şi, la redresarea din acrobaţii, el s-a zdrobit odată cu pilotul la contactul cu pământul din cauza înălţimii prea reduse – 70 metri.
Acum, numele olteanului care a sfidat mereu moartea de la manşa aparatelor de zbor, locotenent-aviator Octav Oculeanu, se află gravat în piatră pe soclul monumentului Eroilor Aerului din Bucureşti amplasat pe Bulevardul Aviatorilor.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
