Povestea cobzarului Ion Creţeanu, care a învăţat meserie de la rapsodul Mariei Tănase: „Nu cânt decât folclor autentic“
0Ion Creţeanu este unul dintre ultimii culegători activi de folclor din România, cântă dumnezeieşte la cobză, meşteşug pe care l-a deprins de la rapsodul care o acompania pe Maria Tănase la concertele din străinătate. Îşi declară ca principal ţel promovarea valorilor populare româneşti sănătoase.
Concertele cobzarului Ion Creţeanu (57 de ani) sunt evenimente populare, la care participă negreşit mulţi spectatori. Publicul aşteaptă cu înfrigurare să răsune „Cântecul lui Mihai Viteazul“ sau „Baladă pentru Brâncoveanu“. Când artistul merge la chefuri, se cer insistent „Sergentul Jan“ şi alte cântece „prăfuite“. Rapsodul refuză să cânte altceva decât piese pe care le-a descoperit hălăduind zeci de ani prin satele Olteniei. Destinul i-a hărăzit întâlniri providenţiale, iar viaţa i s-a aşezat după suflet. Nichita Stănescu i-a hotărât, fără să ştie, căsnicia. Ion Şerban, zis Tarzan, lăutarul Mariei Tănase, i-a dat microbul cântatului la cobză şi, spre sfârşitul vieţii, opincile şi cobza.
„Primul cântec l-am cules de la bunicul meu“
Ion Creţeanu s-a născut la Voineasa, o localitate idilică din judeţul Olt. Primul cântec l-a cules chiar de la bunicul din partea tatălui. „La el am auzit prima dată «Cântecul lui Mihai Viteazul». Nu mai ştia decât o strofă. Şi, să vedeţi întâmplare, textul integral l-am descoperit pe colţul psaltirii Sfântului Paisie de la Neamţ“, mărturiseşte cobzarul.
Copilăria a fost, de altfel, începutul aventurii culegerii de cântece bătrâneşti, proces care nu s-a încheiat nici astăzi. „Piese inedite cred că am 80-100. Cântece bătrâneşti cânt mult mai multe. Ce era în sat când veneau lăutarii! Plecam de-acasă vineri şi mă mai întorceam luni“, spune rapsodul, care n-a început cu instrumentul lăutarilor de altădată – cobza, ci cu vioara, pe care a studiat-o singur.
Olimpic la română, apoi inginer la Porţile de Fier
Studenţia i-a pecetluit definitiv cariera. Deşi olimpic la limba şi literatura română, a ales să studieze la Electrotehnică, în Craiova, pentru ca după facultate să fie repartizat ca inginer energetic la Porţile de Fier.
În primul an de facultate, întâmplarea l-a dus la nunta unui coleg, tot din Olt, din Osica de Sus: „Cântam la vioară şi aveam glas, cum se spune. Am cântat toată noaptea, ca nebunii. După miezul nopţii, puţini am mai rezistat. Atunci m-a remarcat Călina Dumitru, care mi-a spus: «De luni să vii la Casa Studenţilor!»“. Aşa a început experienţa artistică. Cel care l-a îndemnat să înveţe să cânte la cobză a fost însă Cornel Bălosu, şeful Secţiei de Etnografie a Muzeului Olteniei din Craiova. Astfel a început, în 1982, colaborarea cu celebrul lăutar Ion Şerban, zis Tarzan, cel care a însoţit-o pe Maria Tănase în turneul din America. „De la el au învăţat să cânte şi Dan Voinicu, şi Tudor Gheorghe“, ne lămureşte artistul. Nea Ion a murit patru ani mai târziu, iar lăutarul Creţeanu regretă că n-a apucat să înveţe prea multe.
„Nu las jos ştacheta la nunţi şi la botezuri“
De la începuturi şi până a ajuns la renumele de „Grigore Leşe al Sudului“ a fost multă muncă. Deşi a profesat ca inginer energetic până în 1996, n-a abandonat niciodată muzica şi culegerea de folclor. Din toată colecţia impresionantă de folclor strânsă de-a lungul vieţii are pregătite pentru imprimat 31 de melodii. „Sunt gata, dar de fiecare dată îmi spun că poate trebuie să mai aştept, că încă nu sună bine. Cred că e complexul omului fără studii de specialitate, deşi maestrul Constantin Arvinte spunea la un moment dat despre mine că nu am «cartoane», dar am acumulat mult mai multe decât alţii cu şcoli înalte. Ce-i drept, dintotdeauna mi-a plăcut să ţin urechile pâlnie la astfel de oameni de la care ai tot timpul de învăţat“, spune rapsodul.
În timp ce stăm de vorbă, primeşte un telefon din partea directorului Institutului Cultural Român de la Beijing şi pun la cale amănuntele unui concert care va avea loc în această vară acolo. Îşi găseşte cu greu loc în agendă, dar acceptă mereu invitaţii la nunţi şi la botezuri. „Cânt şi la astfel de evenimente, însă niciodată nu las jos ştacheta. Nu cânt decât folclor autentic şi am grijă să le spun de la început: «La Ion Creţeanu comanda e 100 de euro!». Şi se liniştesc, nu mai face nimeni comenzi“, spune amuzat cobzarul. E supărat, de altfel, pe interpreţii din sudul ţării, care, spune rapsodul, „nu prea au coloană, se lasă prea uşor, prea cântă orice“.
Cum „l-a căsătorit“ Nichita Stănescu
Ion Creţeanu se consideră un artist şi un om împlinit. „Am avut o perioadă în care am stat în cumpănă: să văd ce vrea Dumnezeu cu mine!“, aminteşte el episodul din urmă cu puţini ani, când a trecut peste o gravă problemă de sănătate. Are doi copii, o fată – judecător şi un băiat – avocat, iubitori şi „consumatori“ de folclor, care, deşi înzestraţi cu talent muzical, şi-au văzut de alt drum. Pe soţie, din Blaj, un sat din comuna natală, Voineasa, şi-a făcut-o tovarăşă de drum convins fiind de o întâmplare extraordinară.
La o întâlnire, fiind colegi de facultate, Ion Creţeanu a venit cu o carte, pregătit să i-o ofere cu o anume ocazie. Prietena de atunci, soţia de astăzi, a scos la rândul său un cadou identic. Era vorba de un volum de versuri al lui Nichita Stănescu, poetul pe care a avut ocazia să-l cunoască personal. „Simţeai că te apropii de un sfânt, dar nu-l puteai atinge, decât dacă erai de talia lui Sorescu. Era de o bunătate extraordinară“, povesteşte cobzarul.
„Nu trebuie să lipsească doina“
Dintre proiectele la care s-a angajat de curând, cel mai important este „Doina Oltului“, ansamblul folcloric profesionist din Slatina recunoscut în toată lumea, aflat însă pe marginea prăpastiei. „Am stat mult să mă gândesc dacă vin şi nu mi-a fost uşor, dar m-au convins oameni care mi-au dat exemplul altor ansambluri profesioniste care s-au prăbuşit şi nu şi-au mai revenit. Ţinta mea este ca în cel mult trei ani să trec Oceanul cu ansamblul, într-un turneu de o lună-două. Le-am spus că încheiem colaborările cu fel de fel de posturi şi emisiuni. Iar la final de an, cer evaluare cu o comisie din cadrul Ministerului Culturii. Suntem profesionişti, nu putem cânta orice, nu cântăm oriunde. Din repertoriul fiecărui solist nu trebuie să lipsească doina“, mai spune proaspătul director al ansamblului.
Povestea cobzei lui Tarzan
Chiar dacă lăutarul Ioan Şerban, pe care învăţăceii îl priveau ca pe Dumnezeu, n-a apucat să-şi împărtăşească prea multe secrete, Ion Creţeanu s-a ales de la el cu cel mai de preţ cadou. „Ei, păi să vedeţi cum a fost. A mai povestit cineva că are cobza lui Tarzan (n.r. – Tudor Gheorghe), că i-a dat-o văduva lui nea Ion la parastas. Trec într-o zi pe la nea Ion (n.r. – Şerban) şi-l găsesc supărat. Nu venise poştaşul să-i aducă pensia, se pregătea să plece la băi, la Felix, şi n-avea bani. Şi-mi spune: «Bă, îi spusei lu’ Tudor Gheorghe că-i dau cobza pentru 3.000 de lei şi-mi spuse că e mult!». Eu, când am auzit, am înnebunit, ştiam despre ce e vorba, mai pusesem şi eu mâna pe ea, pentru că nea Ion, înainte să înceapă să cânte, avea un întreg ritual.
Până se aranja, până-şi punea cravata, mai luam şi eu cobza şi încercam să cânt. Am alergat la cămin, să fac rost de bani. Când au auzit, au sărit toţi să m-ajute. Mai aveam ceva bani, pentru că eram bun la matematică, mai pregăteam nişte studenţi din Madagascar, îmi mai dăduseră ăia nişte lănţişoare, am mai luat împrumut, am reuşit să strâng 1.500 de lei. Când ajung înapoi, ce să vezi! Nea Ion îmi spune c-a mai vorbit şi el cu nevasta, s-au socotit, s-au gândit că sunt student şi că s-a hotărât să-mi ceară 1.500 de lei, plus cobza mea. Vă spun sincer, n-am dormit toată noaptea respectivă, iar colegii de atunci de la cămin pot să confirme. Am zdrăngănit la cobză de-am înnebunit tot căminul“, poveşteşte rapsodul întâmplarea.
Regina cititorilor, povestea de succes a unei tinere scriitoare din Olt care are deja 4 milioane de cititori online
Povestea puţin ştiută a lui Remi Şapcă, puştiul care a cucerit juriul la „Românii au talent“ şi „Next Star“. Întâmplarea care l-a făcut să-şi descopere talentul
Se încarcă comentariile...
