Ţăranii plecaţi dintr-un sat din Olt să vadă cu ochii lor Marea Unire. Au mers o lună până la Alba Iulia ca să-şi vadă răzbunaţi camarazii pierduţi la Mărăşeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

12 ţărani din comuna Drăgăneşti-Olt au făcut o lună pe drum, dornici să vadă cu ochii lor Marea Unire împlinită la Alba Iulia, pentru care luptaseră şi îşi pierduseră camarazi.

Ascunse în poveştile bătrânilor, dar şi în documentele de demult, stau poveşti care astăzi par de necrezut. Oameni care au crezut în idealuri şi care nu s-au mulţumit să li se povestească, ci  şi-au dorit să vadă cu ochii lor cum li se împlineşte un vis.

Preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Regina Maria – Filiala Olt, col. (r) Victor Epure, a povestit un episod care ţine de istoria locului, investigat în arhive şi probat prin discuţiile pe care le-a avut cu bătrânii satului din drăgăneşti-Olt, astăzi oraş din judeţul Olt, la 1918 doar o comună.

Colonelul povesteşte cum un grup de 12 ţărani care, cei mai mulţi, luptaseră pe front şi înfruntaseră moartea, au răspuns chemării şi au format o delegaţie pentru Alba-Iulia. Asta simţeau, spune colonelul, nu i-a obligat nimeni pe temerari să înfrunte vremea rece de toamnă târzie şi să străbată sute de kilometri cu o căruţă pusă la dispoziţie de unul dintre cei mai înstăriţi oameni ai locului. Delegaţia a fost condusă de viceprimarul localităţii, Ion Diaconeasa.

„Când ajungeau într-o localitate, începeau să strige: Unire! Unire!“

„12 ţărani de la Drăgăneşti s-au dus şi ei până la Alba-Iulia, cu căruţa cu cai. Ştiu de la un bătrân, care ştie şi el de la bunicul lui, care a fost acolo, a făcut parte din cei 12 ţărani. Iniţiativa a fost a viceprimarului comunei Drăgăneşti. Majoritatea dintre ei luptaseră în focul de la Mărăşeşti, văzuseră moarte, sânge, nenorocire. Au venit acasă şi au zis – «Nu se poate, vrem să vedem dacă se face unirea!“.

Majoritatea dintre ei aveau pământ în arendă de la boierul Nucu Drăgăneşteanu şi s-au dus la boier şi i-au zis: «– Boierule, trebuie să ne ajuţi!». «Cu ce să vă ajut, mă?». «Să ne dai o căruţă cu trei cai, cei mai buni, că vrem să ne ducem la Unire, la Alba Iulia». «Cum să vă duceţi voi cu căruţa, la Alba-Iulia? Vă dau bani să vă duceţi cu trenul!». «Nu, boierule, noi vrem să ne ducem cu căruţa cu cai.» «Câţi sunteţi?», «12 inşi». «Păi, nici n-aveţi loc într-o căruţă!» «Ba da, boierule, uite, ne dai căruţa aia şi noi o aranjăm, o mărim, o ducem la fierar, da’ plăteşti dumneata, că noi n-avem bani. E treaba noastră, punem coviltirul...».

Au pregătit-o – au lărgit-o, au pus coviltirul pe ea, şi-a făcut fiecare traista, cum îşi pune soldatul raniţa când pleacă pe front, şi-au pus acolo ce le trebuia şi lor, opinci  de rezervă, izmene, ce le trebuia şi lor, plecau departe. Au venit fiecare cu câte un bănicior de boabe ca nutreţ pentru cai, le-a mai dat şi boierul, şi-au procurat fiecare câte o şubă din aia ciobănească, de oaie, au pus de-a stânga şi de-a dreapta câte un drapel pe care scria UNIRE, în faţă, un călăreţ de asemenea cu tricolorul, şi aşa au pornit la drum. Când ajungeau într-o localitate, începeau să strige: Unire! Unire!! Bărbaţii se descopereau şi se aplecau, salutau. În momentul în care făceau popas, să se odihnească, să dea mâncare la cai, călăreţul din faţă se deplasa cu vreo două localităţi mai în faţă, lua legătura cu primarul şi cerea ajutorul. De regulă erau cazaţi prin şcoli, le mai procura primarul nutreţ pentru cai...“, a relatat col. (r) Victor Epure, din cele culese de la urmaşii acelor ţărani.

Drumul a durat 29-30 de zile, au ajuns cu o zi înainte. „Vă daţi seama, ce oameni minunaţi, ce sentiment adevărat, ce suflet de români adevăraţi?! Să vadă ei că se face Unirea, că n-au murit camarazii lor degeaba“, a subliniat povestitorul nostru, evenimentul relatându-l, de altfel, şi în primul simpozion din anul Centenarului, desfăşurat  la începutul acestui an la Caracal.

Drăgăneştenii răspundeau, astfel, apelurilor care se făceau în acea vreme ca oamenii să meragă la Alba-Iulia, unde fraţii români despărţiţi până atunci aveau să-şi dea din nou mâna sub acelaşi drapel. Cei mai mulţi erau oameni simpli. 

„Se ştie că iniţiativa a avut-o viceprimarul, Ion Diaconeasa. E posibil ca autorităţile din vechiul regat să fi primit vreo notă telefonică să ajute. Au fost nişte oameni simpli, nişte oameni modeşti, ţărani. Un nepot de-al unuia dintre ei, un profesor de matematică, într-o discuţie, spune ceva la modul: «Îl cred în stare, era un aventurier. Pleca de acasă, atunci când credea în ceva, chiar dacă avea nevastă şi copii!», a mai povestit col. Epure.

„Veniţi cu miile, cu zecile de mii! Lăsaţi pe o zi grijile voastre acasă, căci în această zi vom pune temelia unui viitor bun şi fericit“

Iată ce se scria, de altfel, cu două zile înainte de evenimentul istoric, într-un ziar care a apărut la Blaj, joi, 28 noiembrie 1918:

 „Cântăm mulţămita marelui Dumnezeu, că după patru ani şi jumătate de cumplit războiu, la care au luat parte aproape toate popoarele pământului, a ieşit dreptatea biruitoare, şi prin că s’au eliberat zeci de popoare din jugul scalviei seculare, un cuvânt mai avem către voi, fraţi români!

Veniţi cu toţi la Marea Adunare Naţională, care se va ţine la 1 decembrie, la orele 10, a.m., în Bălgradul lui Mihai Viteazu. Veniţi cu miile, cu zecile de mii! Lăsaţi pe o zi grijile voastre acasă, căci în această zi vom pune temelia unui viitor bun şi fericit pentru întreg neamul nostru românesc. E ziua, când noi Românii din Ungaria şi Transilvania să spunem pe faţă înaintea popoarelor lumii, că ce voim? Toate popoarele fostei monarhii austro-ungare şi-au spus deja cuvântul, că scăpând din jugul străin, ce vor să facă după aceasta? Cehii şi Slovacii au desăvârşit statul lor independent, Slavii de Sud, Croaţii şi Sârbii cer alipirea lor la ţara mamă, care este Sârbia, iar alte popoare pretind independenţa, care le-o dictează interesele lor naţionale. Rămâne ca şi noi Românii din Ungaria şi Transilvania să ne spunem cuvântul. Mai dorim oare să rămânem sub stăpânirea ungurească, ori vrem să ne unim cu fraţii noştri din Ţara Românească, din Bucovina şi Basarabia, cu cari împreună să formăm un stat românesc pe întreg pământul acesta binecuvântat, lucrat de părinţii şi moşii noştri şi răscumpărat de atâtea ori prin sângele flăcăilor noştri pieriţi în războaie!

Fraţi Români! Popoarele mari ale lumii, Francezii, Americanii, Englezii şi fraţii din Italia, care au dus steagul dreptăţii la biruinţă, ne cheamă, ne întreabă:

«Iată, noi vrem să vă facem dreptatea pe care o doriţi. Vreţi să fiţi stăpâni de aici încolo peste soartea şi pământul vostru, ori sunteţi mulţumiţi cu soartea de mai înainte?». Veniţi să dăm răspunsul! Ochii tuturor popoarelor sunt aţinţiti asupra noastră. În Alba-Iulia vor fi dimpreună cu voi toţi fii aleşi ai neamului nostru din Ungaria şi Transilvania. Veniţi în bună rânduială, fiecare comună grupată în jurul steagului propriu, păstraţi ordinea, ca şi în chipul acesta să dovedim lumii, că suntem vrednici, de soartea ce ne vom croi.

În haine de sărbătoare, sub fâlfâirea flamurilor noastre naţionale, cete de cete, să intraţi în bătrâna cetate, atât de bogată în momente de glorie şi suferinţe de ale trecutului nostru.

E ziua când se va hotărî asupra sorţii noastre pentru o veşnicie. Veniţi şi juraţi, că nedespărţiţi vom fi şi uniţi rămânem de aici înainte cu fraţii noştri de pe întreg cuprinsul pământului românesc, sub una şi nedespărţită cârmuire, aşa dupăcum au spus-o de curând aleşii neamului nostru într’o scrisoare adresată popoarelor lumii:

«Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania speră şi aşteaptă, că în năzuinţa ei pentru libertate o va ajuta întreg neamul românesc, cu care una voim a fi de aici înainte în veci».

Trăiască România mare, trăiască neamul românesc!

Dumnezeu cu noi!

Blaj, la 24 noiemvrie 1918

Consiliul Naţional Român“.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite