Slatina

articolul anterior articolul urmator

Poveştile crunte ale ultimilor luptători din cel de-al Doilea Război Mondial încă în viaţă: „A trecut tancul peste mine“

5
24 Jan 2019 06:10:24
Autor: Alina Mitran

Suferinţe greu de imaginat astăzi, dar trăite ani la rând de cei care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, au fost povestite unei săli cu ochii în lacrimi de ultimii veterani de război din Slatina, răsplătiţi cu titlul de cetăţean de onoare al urbei.

Deşi cu ani buni în urmă reprezentau un grup solid de foşti militari cu o ţinută impresionantă, pentru care intonarea imnului de stat era cu adevărat un moment solemn, chiar dacă ocaziile în care apăreau astfel erau, pentru restul participanţilor, o formalitate, astăzi supravieţuitorii celui de-Al Doilea Război Mondial pot fi număraţi pe degete. Nu mai vin la ceremoniile religioase, bolile nu le mai permit, iar în situaţiile rare când se mai întâlnesc vorbesc mai mult despre cei care nu mai sunt.

Pe ultimii veterani în viaţă din Slatina, Primăria Slatina i-a cinstit conferindu-le titlul de cetăţean de onoare al municipiului, cu ocazia împlinirii a 651 ani de la prima atestatare documentară a Slatinei. Sunt oameni cu o vârstă venerabilă, ultimii şapte, deşi la mijlocul lunii decembrie 2018 încă erau 10.

„În toamnă mai aveam în tot judeţul 90 şi ceva, acum, astăzi, când vorbim, au mai rămas 69“, a spus preşedintele Asociaţiei Veteranilor şi Văduvelor de Război din Olt, col. (r) Nicolae Ionuş.

Trei dintre veterani au reuşit să ajungă şi să-şi primească personal diploma, povestind, la finalul unei seri de gală, unei săli în picioare, mici crâmpeie din ce au însemnat frontul, lagărul sau lungul drum spre casă.

„Tata a luptat în primul Război Mondial. A avut trei copii şi toţi trei au fost pe front“

Mircea Albotă, Ilie Beliţoiu, Marin Bondoc, Ion Bontescu, Toma Corcău, Vasile Gavrilă şi Dumitru Mateescu sunt cei şapte noi cetăţeni de onoare ai Slatinei. Trei dintre aceştia le-au vorbit celor prezenţi în sala Centrului Cultural „Eugen Ionescu“ despre suferinţele îndurate.

 

Prizonier un an în Siberia: „Erau temperaturi de minus 50 de grade. O gură de zăpadă o luam cu frunzele copacilor şi mâncam“

 

„Suntem extraordinar de recunoscători pentru că ne-aţi dat această diplomă. Ne-am fi dat viaţa să apărăm patria, poporul român. (...)Tatăl meu a luptat în Primul Război Mondial. A avut treo copii şi toţi trei au fost pe front. Primul a murit la Cotul  Donului. Al doilea a murit în drum spre Cehoslovacia, al treilea sunt eu, care am luptat la Cotul Donului, după aceea am ajuns comandant de pluton, de companie, şi am fost luat prizonier şi dus departe, în cele mai friguroase ţinuturi ale Rusiei. Şi-acolo, singura mâncare pe zi era un pahar de apă sau o gură de zăpadă pe care-o luam cu frunzele copacilor şi mâncam. Este ceva de necrezut, şi, ca să mă credeţi, când am sosit acasă din război, părinţii nu m-au mai primit în curte, nu m-au recunoscut, eram atât de slăbit, topit, încât mi-au spus - «Nu eşti tu!» Am spus – «Ba sunt eu!». A venit cineva de la noi din comună şi le-a confirmat şi mi-au dat voie să intru. Mi-au spus ce-au păţit şi ei, părinţii, şi ce-au păţit şi alţii care au fost să treacă ruşii pe la ei. Era de groază! Or noi, pe unde-am trecut, eu nu ştiu că am pus mâna pe un sâmbure cât unghia, pe bunurile poporului pe unde-am trecut“, a reuşit să spună, gâtuit de emoţie, maiorul (r) Dumitru Mateescu. Are 98 de ani şi o poveste impresionantă de viaţă.

Trei dintre veteranii care au primit titlul de cetăţean de onoare s-au aflat în sală, la ceremonia organizată de Primăria Slatina FOTO: Cristina Ciocan

Întors de pe front a ales catedra, predând istorie şi geografie, a fost director de şcoală, a întemeiat chiar o şcoală în Slatina, în vremea când părerea sa a contat la Inspectoratul Şcolar, însă, spune veteranul, cea mai mare satisfacţie vine de la foştii săi elevi care-l opresc pe stradă şi-i mulţumesc.

„Mă bucur să aud că tineretul de astăzi, care a absolvit, îmi mulţumeşte şi-mi spune:« Domnule profesor, datorită dumneata avem o pâine, pentru ă ne-aţi învăţat să muncim!“. Marea satisfacţie a mea, şi a fost şi a părinţilor mei, că am putut să fac ceea ce mi-a fost dat să fac, şi în război, şi ca cetăţean“, a mai spus veteranul, compleşit.

„Tancul luase la rând toate gropile unde a văzut soldaţi adăpostiţi. A trecut peste ei“

Colonelul (r) Vasile Gavrilă, de aceeaşi vârstă cu maiorul (r) Dumitru Mateescu, a descoperit, chiar cu puţin înainte de festivitate, că a trăit calvarul aceloraşi lagăre. Foamea, lipsa apei, lipsa oricăror condiţii, frigul aproape de neîndurat, imaginea camarazilor adunaţi în fiecare zi, morţi, din barăci, toate sunt amintiri greu de povestit.

„Sunt cel care a declarat în filmul pe care l-aţi vizionat mai devreme că a trecut tancul peste el. Eu sunt!  Am luptat în Est, am luptat în Vest, pentru eliberarea Transilvaniei contropită de unguri, am luptat în continuare pe teritoriul Ungariei, Cehoslovaciei, în munţii Tatra, munţii Tatra Mare, Tatra Mică, până pe data de 9 mai, când se duceau tratative pentru încetarea războiului.

Am fost sănătos, am muncit, am luptat şi, de ce să nu fiu sincer, am avut şi puţin noroc că atunci când a trecut tancul peste mine, dacă trecea în lungul şanţului unde eu m-am adăpostit, un şanţ săpat în pământ îngheţat, cu baioneta şi cu lopata mică, nu mai mare de 30 centimetri  şi lung de 1 metru şi 10 centimetri. Am pus puşca lângă mine, m-am lungit în şanţ, am aşteptat să treacă tancul. A venit tancul, am avut impresia că s-a oprit pe mine, dar nu s-a oprit, m-a traversat. Am mai stat cam un sfert de oră până n-am mai auzit bine tancul, când m-am ridicat şi m-am uitat, tancul luase la rând toate gropile unde a văzut soldaţi adăpostiţi. A trecut peste ei.

 A doua zi, dimineaţă, în brambureala aia de zeci de mii de soldaţi care umblau peste tot, de nu mai ştiau ce e de ei, să scape, şi-a făcut apariţia, într-un camion descoperit, un general. Era generalul Lascăr Mihail, comandantul acelui front, şi-a declarat – «fraţilor, nu mai deschideţi foc, am cobnvenit cu fostul nostru inamic încetarea focului, din momentul de faţă suntem prizonieri ai ruşilor (n.r.- plânge). Acolo am plecat în lagăr cu domnul profesor, acuma ne-am găsit, după atâta timp ne-am descoperit că am fost transportaţi cu acel tren compus din 16 vagoane, de bou-vagon, nu de persoane, timp de 21 de zile. În 21 de zile, am băut apă de cinci ori, în diferite gări unde stăteau o zi întreagă printre ruşi, cu trenurile lor. Oamenii mai bătrâni, care curăţau zăpada prin staţii, ne-aruncau zăpadă prin vagon cu lopata. Aşa am reuşit să supravieţuim, iar când mergea trenul, poate e de necrezut, pentru a lua puţină zăpadă, să ne udăm buzele şi gura, legam cu moletierii (n.r. -moletieră - obiect de îmbrăcăminte militară format dintr-o fâşie de stofă, cu care se înfăşoară pulpa piciorului, peste pantalon, de la gleznă până sub genunchi), doi moletieri unul de altul, legam toartele gamelei - era gamelă şi avea o toartă, aşa -şi-i dădeam drumul pe marginea de la bou-vagon. O lăsam în jos şi când auzeam că trăncănea, pe treptele de cale ferată, trăgeam în sus şi luam puţină zăpadă, şi luam fiecare câte-o lingură de zăpadă.

„S-a organizat o divizie de voluntari români din cadrul prizonierilor, care a luptat pentru eliberarea Transilvaniei“

Am stat în acelaşi lagăr cu domnul profesor. Ruşii n-au crezut c-or să vină oameni aşa mulţi, după ce ne-au coborât din vagon, o parte i-a luat şi i-a dus la alte lagăre, o parte la alte lagăre, iar acolo în lagăre ne-am întâlnit cu români de-ai noştri refugiaţi în Rusia din frontul participanţilor la un război civil în Spania în 1936. Şi dacă în Spania a reuşit regimul lui Franco Francisco, oamenii ăştia care au fost voluntari şi au luptat împotriva ocupanţilor de-acolo  au fugit în Franţa. Când Franţa a fost ocupată, au fugit în Rusia. În Rusia i-am găsit noi, acolo. Au venit şi-au stat de vorbă cu noi, cu ofiţerii. Erau acolo colonei, locotenenţi-colonei, căpitani şi soldaţi foarte puţini. S-a ridicat problema să creeze o organizaţie antifascistă, de lămurire a oamenilor, dar s-au găsit şi alţii mai eroi şi au spus – «ce putem să luptăm noi cu vorba?! Noi în lagăr, şi alţii mor pe front! Dacă vrem să luptăm, să luptăm cu arma în mână, să ne eliberăm ţara. Şi o parte dintre noi am înţeles acest lucru, s-a organizat o divizie de voluntari români din cadrul prizonierilor, care a luptat pentru eliberarea Transilvaniei.

Regimul de-atunci , după răsturnarea regimului Antonescu, generalul Sănătescu, care-a fost prim-minstru, şi în frunte cu regele, n-au vrut să ne primească în ţară ca o mare unitate care-a luptat pentru eliberarea ţării. A spus că ne primeşte numai ca întorşi din prizonierat. Ne dezarmează şi să fim întorşi din prizonierat. De la soldat până la comandantul diviziei am fost împotrivă şi nu au acceptat acest lucru. Până la instaurarea guvernului dr. Petru Groza am luptat pe front până la terminarea războiului , ne-a primit în ţară ca mare unitate“, sunt amintirile col. (r) Vasile Gavrilă.

„Am venit 2.400 de kilometri pe jos,  cam în 70 de zile“

Toma Corcău a povestit, la rândul său, cum şi-a cărat fratele rănit, cu o căruţă, până la capătul frontului. În ţară a ajuns mai mult pe jos, străbătând, a spus veteranul, peste 2.000 de kilometri la picior.

„Şi noi am fost doi fraţi, l-a rănit pe fratele meu, era cu doi ani mai mare, sergent era atunci, au fost lupte de stradă. Au fost vreo şapte proiectile. L-am dus la primul post, n-au vrut să-l primească acolo, l-am dus la al doilea, era o căruţă de vaci, veneau cu răniţii mai grav, cei care erau mai uşor te trimiteau mai în spate, acolo. Am mers până s-a terminat frontul. Pe 9 mai s-a terminat şi, mergând, aşa, ne-a oprit. Am stat lângă Praga, la vreo doi kilometri, până ne-am dat lighioanele după noi jos, şi-am venit 2.400 de kilometri pe jos, aşa am venit, cam în 70 de zile. Am mers, am urcat în tren la Arad , acolo ne-au lăsat şi pe noi, ne-au dus la Băneasa, am făcut instrucţie pentru defilare, să trecem pe sub Arcul de triumf.... Asta a fost, astăzi împlinesc 96 de ani“, a povestit veteranul.

CITIŢI ŞI: Amintirile copleşitoare din război ale colonelului ocolit de moarte. Şi-a văzut fratele secerat de gloanţe: „L-am sărutat şi am plecat, n-am avut ce face“

Povestea românului ajuns la 95 de ani după ce a supravieţuit iadului din Siberia: „Tata nu m-a recunoscut, n-a vrut să mă primească în casă“

FOTO Poveştile pălărierului care a trăit pe front sfârşitul războiului: „Când am auzit «tovarăşe general» spus cizmarului...“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

IonIon Codreanu
24.01.2019, 08:02:59

Grozăviile războiului... Povestite la fel de toți militarii, din toate armatele care s-au înfruntat pe fronturi. Dar NIMENI nu înțelege că nu aveau ce căuta să se bată, să se schilodească, să se omoare ÎNTRE EI, doar pentru că vorbeau limbi diferite... Nimeni nu înțelege că vinovați de îngrozitoarea tragedie erau undeva sus, în guverne și nu simțeau vitregiile războiului. Chiar nu știu cum de nu pricep oamenii absurditatea acestui lucru, cum de nu pricep că nu PATRIA le cere să omoare sau să moară, ci niște nenorociți cocoțați în fruntea națiilor...

+4 (4 voturi)
Constantine Constantine
24.01.2019, 09:10:08

Ai punctat exelent.Am avut trei unchi din partea mamei, eram prea mic ca sa ii fi cunoscut.De pe frontul rusesc s-a intors unul singur.Cind am mai crescut am avut ocazia sa ii ascult povestea.I-au luat rusii prizonieri pe toti trei odata.La interogatorii au fost intrebati de ce au trecut Nistru.Au raspuns ca ei ca soldati au respectat ordinul . I-au urcat pe toti trei intr-un bou vagon ( vagon de transportat vite) care.Pentru inceput au fost toti trei in acelasi lagar.La un moment dat au fost despartiti si nu au mai stiut niciodata unul de altul.Fanica a nimerit in Siberia la taiat padurile.Spunea ca vara era cum era dar iarna era de groaza, era un ger de ingheta singele in tine. Aveau paza dar soldatii rusi erau procupati doar sa ii puna la munca, de pazit nu ii pazea nimeni ca daca aveai de gind sa fugi te mincau animalele padurii. Cu atita lemn imprejur a facut frigul iarna de iarna ca rusii ziceau ca e pentru front.Din 1942 si pina in 1946 a stat prizonier. Prizonierii nici nu stiau ca s-a terminat razboiul.A durat inca doi ani pina sa ajunga in Romania, invatase ruseste si lucra pe ici pe colo si asa a aflat ca in Romania e o foamete cumplita. A incercat sa afle in aceasta perioda cite ceva despre fratii lui. Insa Rusia era prea mare ca sa gasesti pe cineva iar ca fost soldat roman nu erai bine vazut..La intoarcerea in tara a trebuit in fata unui agitator sa jure ca nu a omorit nici un rus pe timpul razboilui.Cu greu a mai gasit de munca. Pe fratii sai nu i-a mai vazut niciodata. Anii de razboi si de lagar l-au marcat cumplit.Si a trait dupa o lege nescrisa spusa ulterior in timpul generatiei hippie: "in viata , nimeni si nimic nu merita sa fie iubit". Sotia il parasise crezind-ul mort iar noua oriduire ii luase paminturile.A ramas in casa parinteasca si nu avrut in ruptul capului sa vina in Bucuresti.Mama spunea ca a fost un om vesel in tineretea lui.Pina cind s-a stins ,nu l-am vazut niciodata pe Fanica sa zimbeasca.Era un taciturn caruia razboiul ii luase totul : tineretea, sotia, averea si mai ales dreptul de a zimbi.

+5 (5 voturi)
Stefan din Nord
24.01.2019, 14:44:40

Maimutele de stepa bolsevice i-au intrebat pe prizonieri de ce au trecut Nistrul . De ce nu i-au intrebat de de au trecut Prutul fiindca acolo ea granita cu URSS in vara lui 1941 ? Stiau marlanii ca au furat pe nedrept Basarabia ,ca adevarata granita dintre ei si noi era pe Nistru .

sile
24.01.2019, 09:02:23

Aceşti eroi ai țării au primit diplome si primesc 500 lei indemnizatie de veteran, Nicolicea (parlamentarul), Arsinel (artistul), Stefănescu *cap de ...psd) şi alții primesc câte 3 500 lei lunar ca mari luptătoiri în "revoluție", plus alte beneficii. Şi țara tace şi acceptă.

+3 (3 voturi)
Namalas Salaman
24.01.2019, 10:28:39

Auzi acolo, erau prizonieri la ruși și s-au găsit unii, eroi, să formeze o divizie care să lupte pentru apărarea Transilvaniei. Rahat pe băț, de la un om bătrân. E vorba de divizia de trădători ”Tudor Vladimirescu”, care au luptat împotriva propriei țări, deci crimă de înaltă trădare. După război, cadrele sovietizate și bolșevizate ale acestei divizii au fost vârful de lance al comunizării armatei române. Lepre, nu patrioți. https://ro.wikipedia.org/wiki/Divizia_Tudor_Vladimirescu

+1 (1 vot)
Modifică Setările