Prefectul Silviu Neacşu, nemulţumit de deszăpezirea din Slatina: „Suntem cu oraşul varză!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul a atras atenţia că nu s-a acţionat decât pe străzile principale Foto: Alina Mitran
Prefectul a atras atenţia că nu s-a acţionat decât pe străzile principale Foto: Alina Mitran

Operatorii care s-au ocupat de deszăpezire la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ au lucrat zadarnic toată noaptea de sâmbătă spre duminică, a apreciat prefectul Silviu Neacşu, lipsa de coordonare punându-şi amprenta. „Suntem cu oraşul varză! Degeaba am lucrat, că nu se vede nimic!“, i-a certat prefectul pe reprezentanţii Rupiah şi Salubris, în principal.

Trotuare înzăpezite, staţii pentru autobuzele Loctrans de nepătruns, străzile mici pline de zăpadă, acces imposibil la unităţile de învăţământ, giratorii şi intersecţii aproape blocate, acesta este tabloul pe care l-a zugrăvit prefectul Silviu Neacşu, astăzi, la şedinţa Comandamentului de Iarnă, convocată duminică la ora 13,00, în biroul primarului interimar al Slatinei, Emil Popa.

Să vedeţi mâine ce-o să fie, când vin părinţii să-şi aducă copiii la şcoală. Pe unde intră, cum fac?“, i-a întrebat prefectul pe responsabilii cu deszăpezirea, în special vizaţi fiind reprezentanţii firmelor Salubris (care acţionează pe străzi) şi Rupiah (care au în sarcină degajarea zăpezii de pe trotuare).

Şefii firmelor amintite s-au apărat, încercând să convingă cu date statistice cum au acţionat, cu câte utilaje, cum s-a procedat, concluzia prefectului fiind însă fermă: „Suntem cu oraşul varză! Degeaba am lucrat toată noaptea, că nu se vede nimic dacă nu ne-am coordonat. Am fost prin tot oraşul. Nu-mi vine să cred că nu v-aţi gândit că pe străzile largi treceţi pe-o parte cu lama, treceţi şi pe cealalată, iar la mijloc rămâne zăpada!“, i-a muştruluit prefectul, atenţionându-i că trebuie acţionat coordonat, pentru că se anunţă pentru zilele următoare scăderi drastice de temperatură, iar îndepărtarea zăpezii va deveni un obiectiv din ce în ce mai greu de atins.

Prefectul Silviu Neacşu, nemulţumit de deszăpezirea din Slatina

„Oamenii din Sărăceşti sunt condamnaţi, acolo!“

Dacă pe principalele străzi ale Slatinei utilajele au intervenit constant, străduţele mici şi cartierele mărginaşe au fost date cu totul uitării. „N-am intrat pe cele mici, urmează!“, a informat reprezentantul Salubris. „Nu doar pe străduţele mici n-aţi intrat, ce e la Sărăceşti, la Satul Nou, oamenii ăia sunt condamnaţi acolo!“, a continuat prefectul.

„Voi stabili ca fiecare director şi consilier din primărie să se ocupe de câte un cartier. Acum mergem în teren, lăsăm puţin oraşul şi acţionăm în baterie în Sărăceşti, Satul Nou şi Cireaşov, după care fiecare va răspunde de cartier!“, a trasat sarcini primarul interimar Emil Popa.

Şi în această noapte vor fi localităţi în beznă

Dacă drumurile din judeţ sunt practicabile, nepunându-se niciun moment problema închiderii vreunuia, deficienţe în alimentarea cu energie electrică au fost semnalate în foarte multe localităţi. „Nu s-a luat decizia închiderii niciunei şcoli, probleme fiind doar în localităţi în care s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică, însă am primit asigurări ferme din partea CEZ că se vor remedia“, a mai spus Silviu Neacşu. La câteva ore a apărut însă comunicatul Inspectoratului Şcolar Judeţean că pentru mâine se suspendă cursurile în 24 de localităţi.

Şi în situaţia raportată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă după prânz apar încă localităţi fără curent electric, CEZ menţionând însă că situaţia este în schimbare de la o oră la alta. 
 

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite