Primarul din Crâmpoia, Ionel Mirea, declarat incompatibil de ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că primarul comunei Crâmpoia, Ionel Mirea (PDL), a fost incompatibil pentru aproape doi ani de zile după ce, în timpul mandatelor la instituţia statului, a avut şi alte funcţii remunerate. Ionel Mirea a contestat decizia ANI.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil pe Ionel Mirea după ce inspectorii instituţiei au descoperit că acesta ar fi încălcat flagrant legea cât timp a ocupat funcţia de primar al comunei Crâmpoia. Potrivit ANI, starea de incompatibilitate a acestuia a intervenit ca urmare a deţinerii de către acesta a funcţiei de primar, concomitent cu alte funcţii sau calităţi contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor.

Mai exact, Mirea, ales primar pe listele PDL în 2012 şi aflat la primul mandat, s-ar fi aflat în incompatibilitate între anii 2012-2014 pentru că a ocupat, în acelaşi timp, două funcţii remunerate, lucru interzis de lege.

Mai exact, ANI spune că Ionel Mirea “s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21 iunie 2012 - 25 februarie 2014 întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de primar, şi funcţia de administrator în cadrul SC Agroprest Mirea SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”, se arată şi într-un comunicat al instituţiei citate.

Primarul din Crâmpoia a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal sau prin transmiterea unui punct de vedere scris. Potrivit ANI, fostul director al sucursalei judeţene a ASIROM Olt a depus deja la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Ionel Mirea este soţul co-preşedintei “noului” PNL Olt, consilierul judeţean Siminica Mirea. Totodată, el este şi membru în Biroul Politic judeţean al noii formaţiuni politice anterior menţionate, ocupând funcţia de prim-vicepreşedinte al “vechiului” PDL Olt.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Primarul din Morunglav, găsit incompatibil de ANI

Fostul viceprimar al comunei Sprâncenata-Olt, în vizorul A.N.I.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite