VIDEO Referendum 2018. Primarul Slatinei, la ieşirea de la urne: „Am venit împreună cu soţia, mai clar de-atât...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Slatinei a vorbit foarte clar despre opţiunea sa la vot FOTO: Alina Mitran
Primarul Slatinei a vorbit foarte clar despre opţiunea sa la vot FOTO: Alina Mitran

Primarul Slatinei, şeful CJ Olt şi unul dintre deputaţii PSD de Olt au votat, sâmbătă dimineaţă, la două secţii din Slatina, făcând şi declaraţii la ieşirea de la urne.

Primii s-au prezentat la secţia de vot, la ora 10,00, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, însoţit de deputatul PSD Marius Iancu. Aflat pe listele Secţiei de votare nr. 8, Marius Oprescu s-a prezentat mai întâi la Secţia nr. 9, de unde a fost redirecţionat. Deputatul Marius Iancu a votat pe liste suplimentare.

La ieşire, cei doi politicieni au făcut şi scurte declaraţii, preşedintele CJ Olt insistând pe momentul istoric şi explicând care sunt paşii de urmat astfel încât judeţul Olt să poarte denumirea Olt-Romanaţi în situaţia în care se înregistrează prezenţa de peste 30% din numărul total de alegători, iar dintre cei prezenţi mai mult de jumătate se exprimă pentru schimbarea denumirii judeţului.

votare olt

„Un referendum important pentru istoria judeţului Olt şi în acelaşi timp pentru valorile tradiţionale. În ceea ce priveşte referendumul naţional, dacă acesta va fi validat, în Constituţie se va modifica acel articol în care clar va fi trecut - «familia  se întemeiează pe căsătoria între un bărbat şi o femeie». În ceeea ce priveşte referendumul local, dacă acesta va face pragul şi va întruni 50% +1 din cei prezenţi cu DA în urma referendumului, validarea se face printr-o lege în Parlament care va conţine două articole, în primul articol este vorba despre validarea acestui referendum şi  articolul 2 va conţine reguli privind acest referendum, adică buletinele, certificatele de naştere şi toate actele, vor fi enumerate acolo, că nu se vor schimba decât atunci când ele vor expira“, a declarat preşedintele CJ Olt.

Pentru ce au votat politicienii din Olt. Primarul Slatinei: „Este opţiunea mea şi eu am decât un vot“

 
„Am mers la vot pentru că viitorul României trebuie să fie al unităţii, familiei şi al reperelor istorice. Sunt două zile în care oamenii se pot gândi, dacă nu au făcut-o până acum, ce simt şi ce vor. Astăzi nu votăm politicieni şi partide, astăzi dăm un vot pentru viitorul judeţului şi al ţării“, a spus deputatul Marius Iancu.

Tot la o secţie organizată în incinta Colegiului Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina au votat şi zeci de măicuţe de la mânăstirile Clocociov şi Strehareţ, maica Manuela, care a precizat că se află de 42 ani în Slatina, făcând de asemenea scurte declaraţii.



Primarul Slatinei, Emil Moţ, care a votat la o secţie organizată la Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu“, a venit însoţit de soţia sa, la întrebarea – pentru ce aţi votat? – reacţia politicianului fiind „Sunt aici împreună cu soţia mea, mai clar de-atât...!“.

presedinte cj olt
calugarite

„Aş vrea ca şi copiii mei să aibă la rândul lor copii. Mai mult de-atât şi mai explicit de-atât... Eu sunt pentru, sunt pentru o reparaţie istorică, sunt pentru ca locuitorii din judeţul Olt, cei care se simt neîndreptăţiţi, să fie astăzi, să zic aşa, reparaţi, şi cam atât. Dar este decât opţiunea mea şi eu am decât un vot. Va Rămâne la latitudinea cetăţenilor din judeţul nostru ce vor să aleagă, ce vor sau cum vor să se numească judeţul nostru. (...) Familia este temelia oricărei societăţi şi din punctul meu de vedere familia este constituită dintr-un bărbat şi o femeie“, a spus primarul.

Deşi politicienii s-au grăbit să se achite de „datoria de cetăţean“, oltenii se lasă încă aşteptaţi, la fiecare secţie de votare listele fiind de-abia începute.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite