Restauratorul, „chirurgul“ care dă o nouă viaţă obiectelor vechi
0
Drumul unui obiect de la vechitura din podul bunicilor la piesa de valoare din colecţii trece pe la restaurator, specialistul care împlineşte sau ruinează visurile moştenitorilor şi care poate transforma un obiect în piesa de rezistenţă a unei expoziţii.
Restauratorii obiectelor din lemn fac muncă de Sisif pentru ca privitorul care trece pragul unui muzeu să admire o icoană cu o vechime de 200 de ani sau şaua pe care trebuie să fi încălecat mai multe generaţii de voinici până când un muzeograf a decis că locul ei este într-o colecţie muzeală.
Oricât ţi s-ar povesti ce presupune amplul proces de restaurare a unui obiect din lemn, nu este la fel de grăitor precum fotografiile care înfăţişează de la ce se pleacă şi la ce se ajunge săptămâni sau poate chiar luni mai târziu, la finalul procesului de restaurare.
E uimitor să vezi trecerea de la chipul unui sfânt ascuns de straturi succesive de murdărie, într-o primă fotografie, la icoana expresivă care se arată săptămâni mai târziu, la sfârşitul precesului de restaurare.
Este doar una dintre lucrările ample de restaurare executate de Iohana Brătoi, expert restaurator icoană pe lemn şi lemn policrom, şef serviciu Conservarea-restaurarea operei de artă la Muzeul Judeţean Olt.
„Restaurarea încetează acolo unde începe ipoteza“
Trei criterii importante stau la baza procesului de restaurare: starea de conservare a obiectului, valoarea lui patrimonială, precum şi valorificarea expoziţională. „Pornind de la aceste trei criterii, restauratorul face posibil ca viaţa fiecărui obiect în parte să fie prelungită cât mai mult timp cu putinţă. Restauratorul nu-şi propune să realizeze un obiect nou, ci menirea lui este aceea de a prelungi cât mai mult viaţa obiectului“, explică Iohana Brătoi pentru „Weekend Adevărul“.
Există, de altfel, norme foarte clare, un restaurator ştie când intervenţia sa devine „prea mult“, iar pentru asta există şi lege şi etică. „Restaurarea încetează acolo unde începe ipoteza. Dacă mai mult de 50% nu s-a păstrat, n-ai voie să intervii deloc. Îl conservi, îl laşi aşa cum este, nu te apuci şi desenezi“, atrage atenţia specialistul.
Foto Alina Mitran
Durata unei restaurări variază enorm în funcţie de starea obiectului, de cum s-a intervenit de-a lungul zecilor, poate chiar sutelor de ani asupra lui. Nu de puţine ori, în timpul procesului de restaurare specialistul are surpriza ca sub straturile succesive de vopsea să descopere cu totul altceva decât se înfăţişa la prima vedere. „Făceam practica în şcoală şi am analizat o icoană, erau trei repictări până când am ajuns la pictura originală. S-a repictat pe ea alt sfânt, apoi un altul, şi după curăţare vedeai că apare albastru, după albastru că apare verde, după verde, de fapt, era mov“, explică Iohana Brătoi.
Detaliile care fac diferenţa
Oamenii obişnuiţi apelează destul de des la specialişti, de cele mai multe ori cu speranţa de a afla că obiectul moştenit valorează o avere. Iohana Brătoi spune că nu se aventurează niciodată să dea verdictul dintr-o privire, deşi îşi poate face relativ uşor o primă impresie. Fiecare obiect ajunge să aibă propriul dosar şi intră într-un adevărat proces de diagnostic.
Pentru obiectele de la muzeu, Iohana colaborează cu specialiştii Muzeului Brukenthal şi cu cei ai Muzeului Astra din Sibiu, acolo existând şi laborator specializat atunci când este nevoie de teste chimice sau biologice. „Unele piese necesită investigaţii chimice şi biologice. Cineva mi-a trimis o poză cu o icoană şi mi-a zis «Să-mi spui şi mie ce pot să-i fac». Trebuie să văd dacă armătura e dintr-o singură bucată sau din mai multe bucăţi. Dacă argintul e din mai multe bucăţi, e clar: e uzuală, nu e unicat. Din ce an provin detaliile, dacă este pictură pe lemn sau sticlă – toate acestea îi adaugă sau îi scad valoarea“, explică experta doar câteva exemple de „amănunte“ care fac dintr-un obiect o potenţială „mină de aur“ sau din contră.
„După ce îi fac acest dosar de restaurare, pot face propuneri: operaţie de curăţire, operaţie de integrare cromatică, pentru că după ce ai curăţat era clar că a dispărut culoarea în timp, se reface culoarea. Niciun obiect nu e ca celălalt“, întăreşte Iohana.
Ignoranţa costă patrimoniul
Adesea, posesorii de obiecte vechi vin cu icoane despre care presupun că ar fi de valoare. De asemenea, lăzile de zestre se bucură şi ele de atenţie şi se cere „diagnostic“.
Am fost curioşi să aflăm care sunt cele mai frecvente intervenţii care se fac asupra obiectelor vechi şi care, de fapt, le ştirbesc acestora valoarea.
„Vorbeam de icoane: strat de bronz pe o foiţă de aur; sau culoarea, dacă e ştearsă, au venit cu o vopsea banală şi pe albastrul original de la 1800 au mai dat ei un albastru din zilele noastre. Şi atunci e foarte greu, ca restaurator, să îndepărtez toate acele straturi succesive din secol XX, care n-au nicio legătură cu 1800, pentru a ajunge la culoarea originală“, explică restauratorul.
E greu de spus, înainte de a supune obiectul unor teste minime, cât se va reuşi la restaurare.
Uneori starturile succesive de vopsea care se aplică de-a lungul „vieţii“ unei icoane acoperă adevărate minuni FOTO: A.M.
„Întotdeauna, indiferent de suport, de ce tip de restaurare vorbim, se efectuează nişte teste de curăţire, mult mai mici, 2 cm / 2 cm, şi în funcţie de testul de curăţire îmi dau seama dacă soluţiile de curăţire îmi permit să îndepărtez doar stratul care a fost aplicat ulterior şi defectuos şi să ajung la culoarea originală. În urma testelor de curăţire începe restaurarea efectivă“, continuă expertul explicaţiile.
Restauratorul face posibil ca viaţa fiecărui obiect în parte să fie prelungită cât mai mult timp cu putinţă. Restauratorul nu-şi propune să realizeze un obiect nou, ci menirea lui este aceea de a prelungi cât mai mult viaţa obiectului. Iohana Brătoi, expert restaurator
Iohana Brătoi confirmă că intervenţia nespecialistului poate pune în pericol obiectul. „Da, putem să-i scurtăm un pic viaţa fără să ne dăm seama, din dorinţa de a-l înfrumuseţa. Prin această „înfrumuseţare“, de fapt îi scurtezi viaţa şi distrugi patina timpului, distrugi valoarea patrimonială, distrugi un bun care poate fi unic“, spune ea.
Iohana Brătoi (centru) explică procesul anevoios al restaurării FOTO: Alina Mitran
Cu toate acestea, trebuie să fim convinşi că nicio intervenţie nu este „cea mai bună intervenţie“ pe care o putem avea asupra unui obiect neevaluat. Asta pentru că nu avem, pe de o parte, expertiza necesară, nici măcar pasionaţii, iar pe de alta, trebuie ştiut că specialiştii intervin cu substanţe speciale.
„Se lucrează cu nişte soluţii exact ca în medicină, cum ai tratamente, nişte soluţii care nu sunt la îndemâna oricui, avem firme specializate, firme de restaurare – eu din Italia îmi procur soluţiile necesare. I-ar fi greu omului de rând să găsească acele soluţii pentru că nu le putem produce. Dar de obicei vin şi apelează la noi“, mai spune Iohana Brătoi.
Restaurarea costă, mai spune specialistul, însă o lucrare care e deja restaurată e mult mai valoroasă la un salon de antichităţi decât una nerestaurată. „Nu e un lemn fragilizat. Te duci cu fişă de restaurare, cu dosar complet“, explică ea.
Cât despre obiectele restaurate aflate în patrimoniul instituţiilor muzeale, tocmai acest proces este „paşaportul“ care le aduce în faţa privitorilor, înfăţişându-le cât mai aproape de starea originală.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
