REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 – Aproape 260 elevi de la Olt au contestat notele primite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 29 iunie, au fost afişate la avizierele şcolilor primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională 2013 (Examenul de Capacitate 2013). În judeţul Olt s-au înscris 4.350 absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 214 au absentat. După afişarea notelor, au reuşit să obţină medii peste 5 aproximativ 60,97 % dintre candidaţi. Un număr de 258 de elevi au contestat notele primite.

În judeţul Olt s-au înscris pentru a susţine examenul de Evaluare Naţională un număr de 4.350 absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 214 au absentat la una dintre cele două probe: 104 la Limba şi literatura română, iar restul de 110 la Matematică. Ieri, la afişarea rezultatelor, s-a stabilit că au reuşit să obţină medii peste 5 aproximativ 60,97 % dintre candidaţii.

Doar foarte puţini dintre cei care au trecut cu bine de acest prim “hop” al vieţii au reuşit să atingă perfecţiunea şi să obţină medii generale de 10 (zece), adică nota maximă la ambele discipline. Astfel, potrivit statisticilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, la examenul de Capacitate din acest au obţinut medii generale de 10 doar un număr de 27 de absolvenţi ai clasei a VIII-a. Totuşi, merită menţionat faptul că, în mod surprinzător pentru mulţi, s-au înregistrat mai multe note de 10 la Matematică decât la Limba română. Mai exact, au fost 40 de note de 10 la Limba română şi, respectiv, 245 note maxime la Matematică.

După afişarea rezultatelor, elevii nemulţumiţi au avut la dispoziţie câteva ore pentru a reclama acest lucru, astfel că 258 dintre ei au depus contestaţii: 93 la Matematică şi restul de 165 la Română. Comisiile de recorectare va trebui să le soluţioneze în intervalul 30 iunie – 2 iulie.

Rezultatele finale la examenul de Evaluare Naţională 2013 (examenul de Capacitate 2013) se vor afişa la avizierele şcolilor pe 3 iulie, urmând ca listele complete, cu notele şi ierarhia elevilor la nivel naţional în urma examenului de Evaluare Naţională 2013, să fie publicate pe 4 iulie, pe site-ul Ministerului Educaţiei dedicat admiterii la liceu: admitere.edu.ro. De asemenea, rezultatele vor putea fi urmărite pe adevarul.ro pentru fiecare judeţ în parte. Sâmbătă, 29 iunie, la ora 16.00, la avizierele şcolilor din judeţul Olt au fost afisate doar primele rezultate ale examenului de Evaluare Naţională.
 

Vă mai recomandăm:

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013. S-au afişat primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională la şcolile din Slatina (VIDEO-FOTO)

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 – Aproximativ 61 % dintre elevii de la Olt au obţinut medii peste 5

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite