Sărăcie lucie în cabinetele dentare şcolare. Raport: „Medicamentele obligatorii din trusa de urgenţă lipsesc în totalitate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii stomatologi din şcoli nu au cu ce să-şi facă treaba, au stabilit inspectorii sanitari FOTO: arhiva
Medicii stomatologi din şcoli nu au cu ce să-şi facă treaba, au stabilit inspectorii sanitari FOTO: arhiva

Un control desăşurat de inspectorii sanitari în perioada 20-26 februarie 2018 în cabinetele medicale şcolare a scos la iveală lucruri ştiute, de altfel, dar nerecunoscute.

În judeţul Olt, inspectorii sanitari au verificat opt cabinetele medicale şcolare (din cele 45 de la nivelul judeţului, majoritatea covârşitoare fiind în mediul rural) şi trei (din nouă la nivelul judeţului) cabinete de medicină dentară. Dacă în primele situaţia este relativ bună, în cabinetele dentare e stăpână sărăcia. Unul din cele trei cabinete inspectate nu avea, practic, mai nimic, iar asta în condiţiile în care medicii stomatologi care sunt în contract cu CJAS primesc sume infime pentru tratamente gratuite, prin urmare gratuitatea pentru elevi a acestor servicii e un basm frumos. 

Cabinetul sărac-lipit este cel  de la Colegiul Tehnic „Alexe Marin“ din Slatina, care deserveşte sute de elevi. 

Aici nu se găsesc seringi, lame sterile, bisturiu drept şi curb, bisturiu UF, tăviţe renale mici şi mari, trusă de detartraj, truse de consultaţie UF pentru pacienţii cu antecedente de hepatită acută B şi C, ace chirurgicale, nu există aparatură medicală - amalgamator, aparat de profilaxie cu bicarbonat de Na, şi nici materiale stomatologice. 

Tabloul este completat astfel de inspectorii sanitari: „Medicamentele obligatorii din trusa de urgenţă, precum şi spaţiul de depozitare al acestora lipsesc în totalitate. La momentul controlului sterilizarea se realiza într-un spaţiu multifuncţional; materiale sterile la un loc cu materiale nesterile. A fost aplicata o sancţiune contravenţională conform H.G.nr.857/2011 art.33 lit.c în cuantum de 500 lei. S-au acordat termene de remediere a deficienţelor şi se va efectua recontrol.“, au stabilit inspectorii sanitari.

La un alt cabinet dentar, cel de la Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu“, tot din Slatina, medicul a sesizat încă din decembrie că nu mai poate lucra, pentru că nu mai funcţionează compresorul, spun inspectorii. Nici aici nu există truse de consultaţie pentru pacienţii cu antecedente de hepatita acută B şi C şi nici truse de detartraj.

Personalul depistează pediculoza, dar nu merge mai departe, în anumite cabinete

Deşi din cabinetele şcolare medicamentele şi materialele sanitare nu prea lipsesc (sunt asigurate în proporţie de 90%), mobilierul în care acestea sunt depozitate este în stare avansată de degradare, probabil acelaşi de zeci de ani. În plus, în anumite cabinete se folosesşte ca spaţiu de depozitare şi pentru articolele de papetărie şi birotică şi chiar pentru echipamentele de supraveghere video, acesta fiind cazul cabinetului de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Slatina. 

În zona Caracal şi Corabia s-a constatat şi o altă hibă, anume că depistarea cazurilor de pediculoză, în urma traijului epidemiologic realizat după vacanţă, nu este urmată de verificarea modului cum elevii sunt trataţi, iar motivul invocat este faptul că nu există colaborare cu familiile elevilor. S-a ajuns, astfel, la tratarea cu întârziere a cazurilor.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite