Semnele oboselii cronice: când o tulburare de tranzit intestinal sau senzaţia de amorţeală trebuie să ne trimită la medic

Dacă episoadele de oboseala nu se rezolvă doar cu odihnă, trebuie investigate cauzele. Foto: arhiva Adevărul

Trăim o viaţă foarte agitată, foarte mulţi dintre noi nu putem spune cu precizie unde vom fi peste cinci ani, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că nu mai deţinem controlul, aşa cum o făceau părinţii noştri. Încercăm să ne mulţumim pe noi şi pe cei din jur, ne propunem nenumărate obiective şi ajungem, la un moment dat, să nu mai facem faţă.

Ne simţin mai tot timpul obosiţi, ne odihnim şi lucrurile nu se schimbă, suportăm greu lumina şi zgomotele, avem palpitaţii, dureri de spate şi de coloană, amorţeli, senzaţii de greaţă, chiar tulburări de tranzit intestinal, aşa că începem să ne punem întrebări. Psihologii numesc ceea ce se întâmplă neurastenie, nevroză astenică, epuizare nervoasă/fizică, sindromul de oboseală cronică. Cel mai des se întâlneşte la cei cu un regim de viaţă marcat de stres  şi un regim de muncă foarte solicitant.

„Când apar semne ca apatia, lipsa de concentrare, rezistenţă scăzută la efort, insomnia, care nu se rezolvă oricât ne-am odihni, când vedem că nu putem, adesea, duce un lucru la bun sfârşit, alături de alte şi alte semne, trebuie să ne punem întrebări şi să căutăm răspunsuri. Aportul de vitamine şi minerale prin consumul alimentelor potrivite este optim, ai confortul afectiv necesar, ai armonie în familie, nu ai boli de care să ştii, n-ai motiv să ai o astfel de stare. Prima vizită se face, de obicei, la medicul de familie, care recomandă investigaţii şi consult de specialitate. Dacă se exclud aceste cauze, ar trebui să apelăm la un psiholog clinician“, spune psihologul Lucia Drăghiceanu, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Olt.

Adolescenţii şi tinerii nu sunt deloc feriţi, nici ei, de acest sindrom. Mai mult, psihologii sunt de părere că şi în cazul adulţilor rădăcinile acestei probleme trebuie căutate tot în copilărie, când copilului i se întipăreşte ideea că este cel mai bun, că poate face orice, că surmontează orice obstacol, că nu poate fi vorba de eşec. Atunci când, însă, experimentează eşecul, nu poate face faţă. „Evident că foarte mult contează să-l încurajezi: «Hai că poţi!», «Hai să mai încercăm o dată!». În momentul în care, însă, îi lăsăm impresia că poate face totul fără greşeală, ajunge la autosuficienţă. Foarte important este să ştie unde se situează cu adevărat vizavi de ceilalţi colegi. Este necesar să există un echilibru între puteri şi aspiraţii, să se cunoască, altfel problema pe care o are ca adolescent se va perpetua şi în viaţa de adult“, mai spune psihologul Drăghiceanu.Body