„Shawn Mendes de România“ a dat telefonul pe o chitară, ajungând în echipa lui Smiley: „Dacă aşteptam să fiu pregătit, n-aş fi ajuns niciodată la «Voce»“

Gabriel cochetează cu muzica din primii ani de liceu FOTO: arhiva personală

În curând împlineşte 18 ani, îl aşteaptă în vara viitoare examenul de Bacalaureat şi admiterea la facultate şi a reuşit să-şi împlinească visul de a ajunge la Vocea României, în echipa lui Smiley.

Povestea lui Gabriel Bîscoveanu, tânărul din Slatina care a cucerit cu melodia „In my blod“ trei dintre membrii juriului emisiunii Vocea României de la Pro TV, fiind deja numit de cei care i-au urmărit evoluţia pe You Tube „Shawn Mendes de România“, nu are neapărat ceva senzaţional, deşi ascultându-l îţi dai seama că i-ar putea foarte uşor inspira pe tineri. Face muzică deja de câţiva ani, de când a descoperit singur chitara făcută cadou de tatăl său prin ultimii ani de gimnaziu, de un Crăciun. La acel moment i-a dat atenţie fix o lună, după care „s-a luat cu altele“, lăsându-se cucerit de plăcerea de a sta pe telefon. După alte câteva luni a  redescoperit-o însă şi cu ajutorul tutorialelor de pe You Tube a învăţat să cânte. De-abia la liceu s-a înscris la primele concursuri de muzică şi are deja în palmares locuri I şi chiar un trofeu, însă faptul că a reuşit, la Vocea României, la audierile pe nevăzute, să stârnească interesul a trei dintre juraţi este deja mai mult decât îndrăznise până la acel moment să viseze.

„Sunt preselecţii înainte să ajungi în „blind“, de aia nu înţeleg când unii spun - «n-a reuşit să întoarcă niciun scaun». E un mare privilegiu să ajungi acolo şi sunt foarte mulţi la preselecţii, într-adevăr, acolo se duc cei mai buni dintre cei mai buni, chiar a fost greu. (...) Cred că dacă aş fi aşteptat să fiu pregătit, n-aş fi ajuns niciodată. Mi-am încercat norocul. Cum am zis şi-n  interviul de prezentare, fosta mea prietenă mă tot îndemna, şi eu  - «Nu, nu am ce căuta acolo, crede-mă, nu pot să mă duc!». Nu eşti niciodată suficient de pregătit“, a declarat pentru Adevărul Gabriel Bîscoveanu.

Momentul în care, după ce parcursese deja jumătate din „cursă“, Smiley s-a întors, l-a perceput ca pe o descătuşare, de atunci s-a simţit liber să arate cu adevărat ce poate, gestul lui Smiley, pe care l-a şi ales în cele din urmă să-i fie antrenor, fiind urmat de cel al lui Horia Brenciu şi al Irinei.

 „Îmi spuneam că la Smiley vreau, pentru că am empatizat cel mai mult. E şi credincios, e bun cu oamenii, ştie şi să aleagă piesele..“, a spus concurentul de la Vocea României, care până la acest moment a trecut şi prin experienţe mai puţin plăcute la concursuri, nu a fost de fiecare dată premiat. A văzut însă de fiecare dată partea bună.  „Cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla pe Pământ este să greşeşti, pentru că dintr-o greşeală înveţi o grămadă, iar cel mai rău lucru ar fi renunţi, iar eu dacă renunţam la fiecare eşec pe care l-am avut, nu ajungeam deloc departe“, a mai spus Gabriel.

„Orice faci trebuie să dureze“

Tânărul, deşi îşi doreşte o carieră în muzică, nu vrea să joace totul pe o singură carte. Este elev la unul dintre liceele de top din judeţul Olt, la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina, iar anul viitor vrea să dea admitere la Arhitectură.

„Este greu, într-adevăr, să intri în industrie (n.r. - industria muzicală), dar şi mai greu este să te menţii, şi să te menţii mult timp, pentru că să ajungi cunoscut, o senzaţie de moment, nu e...  Orice faci trebuie să dureze. Dacă aş fi cântăreţ, ştiu că n-aş fi cel mai bun cântăreţ, dar atâta timp cât fac ce-mi place, aduc aportul meu asupra industriei. Trebuie să dau la facultate, la Arhitectură, am nevoie de un plan de rezervă. Poate sunt o senzaţie de moment şi nu mai fac nimic, eu trebuie să am la ce să mă-ntorc“, crede tânărul.

Gabriel a învăţat să cânte singur la chitară, iar între timp a descoperit şi pianina, exersând de asemenea fără profesor.

„Am început cu o orgă mică, de cinci octave, n-avea nici pedale, apăsai cât de tare sau cât de încet voiai pe clapă şi tot la fel se auzea. O orgă mediocră spre proastă. Şi totuşi am învăţat o nocturnă a lui Chopin, pentru că am vrut să-ncerc. Am învăţat-o în două luni. Mi-am dorit foarte mult să am o pianină. Şi s-a aplicat principiul acela cu  «dacă-ţi doreşti ceva  îndeajuns de mult se va-mplini» şi de Crăciunul trecut am primit o pianină. Atunci am început să exersez mult mai mult, să şi compun pe ea. Dacă făceam asta împins de la spate... Au venit toate la timpul lor“, a mai spus tânărul care se bucură de întreaga susţinere morală şi materială din partea părinţilor săi, iar tatăl, directorul Şcolii Gimnaziale „George Poboran“ din Slatina, absolvent de Teologie, îl ajută foarte mult şi cu sfaturi legate de tehnica vocală.