Sportivele care au cucerit publicul irlandez la Campionatul European Fit-Kid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetele din delegaţia României
Fetele din delegaţia României

Cinci fete din Slatina, care au reprezentat România la campionatul European Fit-Kid desfăşurat în Irlanda, au uimit publicul, în final două dintre ele urcând pe locul IV în competiţia individuală.

Echipa formată din cele cinci sportive şi antrenoarea lor, din Slatina, a reprezentat România la Campionatul European Fit-Kid desfăşurat între 21-22 octombrie 2017 în Irlanda, în competiţia cu aproximativ 800 de concurenţi reuşind să urce pe locuri onorabile, după ce, după prima zi de concurs, s-au calificat în finală.

Iulia Grigore, Sandra Predescu, Ancuţa Gheocanu, Anastasia Tabacu şi Andrada Cotelin, pregătite de profesoara Viorica Sandu, au fost nevoite să ceară sprijin financiar Primăriei Slatina pentru a putea participa la competiţia europeană de clasă A unde au concurat cei mai buni sportivi la această disciplină. Fetele au ajuns să concureze cu rezultate deosebite în competiţiile de fit-kid după ce antrenoarea lor, prof. Viorica Sandu, s-a „reorientat“ pentru a putea face performanţă, sala de gimnastică sportivă de la Slatina nefiind dotată corespunzător pentru gimnastică.

sportive fit-kid

Deşi au concurat cu sportivi pregătiţi de adevărate echipe de antrenori, coregrafi, preparatori fizici etc., două dintre fete au reuşit să urce pe locul IV european în competiţia individuală - Iulia Grigore şi Sandra Predescu, în timp ce mezinele echipei au cucerit, pur şi simplu, publicul cu evoluţia lor. „La cei mici au fost 15 concurenţi pe loc. N-au urcat pe podium, dar scena a fost a lor şi publicul le-a aplaudat îndelung“, a spus profesoara Viorica Sandu, care se află cu fetele în drum spre casă.

Competiţiile de fit-kid, o disciplină sportivă care îmbină elemente de gimnastică sportivă, gimnastică ritmică şi acrobaţie, au început să fie organizate în anii ’90. Antrenoarea fetelor din Slatina, profesoara Viorica Sandu, organizează anual, de altfel, la Slatina o astfel de competiţie, cu participare internaţională. Competiţia urmează să se desfăşoare luna viitoare.

CITIŢI ŞI: Cum se face gimnastică la Slatina: o sală mică, două saltele, oglinzi sparte şi multă dăruire. „La vecini, în Ungaria, cinci-şase oameni lucrează cu un copil“

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite