Tentativă de suicid transmisă în direct pe Facebook: „Bă, îmi pare rău!“. Poliţiştii din localitate au ajuns la timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost salvat la timp FOTO: captura transmisiune Facebook
Bărbatul a fost salvat la timp FOTO: captura transmisiune Facebook

O întâmplare care a fost la un pas să se termine tragic s-a petrecut miercuri, 1 decembrie 2021, într-o localitate din judeţul Olt. Un bărbat a încercat să se sinucidă, transmiţând totul pe contul său de socializare. L-a salvat şeful de post din localitate.

Întâmplarea a avut loc în localitatea Nicolae Titulescu din judeţul Olt. În jurul orelor 18.00, un bărbat în vârstă de 50 ani a intrat în direct pe contul său de Facebook, timp de zeci de minute pregătindu-şi sfârşitul  în faţa celor care îl urmăreau. 

Bărbatul, care ar traversa, conform unor surse locale, o depresie, a fost coborât din ştreang de şeful de post şi încă doi bărbaţi, totul fiind transmis în direct. Ulterior acesta a fost transportat cu ambulanţa la spital, la secţia de Psihiatrie.

Bărbatul de 50 ani, care locuia singur, şi-a pregătit în faţa celor care îl urmăreau inclusiv câteva rânduri scrise. „Bă, îmi pare rău!“, şi-a început acesta transmisiunea, zeci de minute stând în cumpănă dacă să-şi ducă planul la bun sfârşit. În cele din urmă o persoană care urmărea transmisiunea live i-a anunţat pe poliţişti, aceştia reuşind să ajungă în timp util.

„La data de 01 decembrie a.c., la ora 18:17, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat, din comuna Nicolae Titulescu, încearcă să se sinucidă prin spânzurare, în direct, pe o reţea de socializare. Imediat, la faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie din cadrul  Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Perieţi, care au identificat locuinţa bărbatului, iar agent şef principal Comănac Daniel a escaladat gardul şi a pătruns în încăperea unde bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi încercat să-şi pună capăt zilelor. Cu sprijinul a doi cetăţeni, care au sărit în ajutor, acesta a reuşit să-l salveze“, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.

„Pe această cale, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt felicită intervenţia colegilor noştrii,  Agent şef de poliţie Comănac Daniel - şeful Postului de Poliţie Nicolae Titulescu şi Agent şef Iacob Alin - ajutor şef post al Postului de Poliţie Şerbăneşti, care au dat dovadă de promptitudine şi profesionalism pentru salvarea unei vieţi omeneşti“, mai spun colegii poliţiştilor.

Vă recomandăm şi:

Caz tulburător în Argeş: O femeie de 70 de ani şi-a dat foc în grădină. Disperarea a împins-o la acest gest

Ce riscă un bărbat din Argeş care şi-a bătut soţia, a ameninţat-o cu moartea şi  a dat iarăşi buzna peste ea după ce a fost evacuat cu ordin de protecţie

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite