Slatina

articolul anterior articolul urmator

Terenul Parcului Industrial Slatina, scos la mezat

0
29 Jun 2014 13:13:54
Autor: Mugurel Manea
Parcul Industrial Slatina este amplasat la 1 km. de oraş, spre comuna Milcov   (FOTO: Mugurel Manea)
Parcul Industrial Slatina este amplasat la 1 km. de oraş, spre comuna Milcov   (FOTO: Mugurel Manea)

Firma ce administrează Parcul Industrial Slatina, singurul din judeţul Olt, a definitivat operaţiunile de parcelare a terenului de 32 hectare aferent acestui obiectiv amplasat la marginea urbei - spre comuna Milcov, şi este gata pentru a scoate totul la vânzare. Primăria Slatina a publicat pe siteul instituţiei, la finele săptămânii trecute, anunţul privind organizarea unei licitaţii  publice pentru terenul menţionat în ziua de vineri - 4 iulie.

Potrivit anunţului publicat pe siteul Primăriei Slatina, licitaţia pentru vânzarea terenului Parcului Industrial din localitate va avea loc vineri - 4 iulie, la sediul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat Slatina. Terenul menţionat va deveni obiectul unei ample licitaţii ce vizează vânzarea întregii suprafeţe de 32 de hectare. Licitaţia pentru loturile de teren ale primului parc industrial din judeţul Olt vor fi accesibile, au anunţat autorităţile, ce au avansat şi preţul de pornire pentru cele două zone: 3,5 euro/mp - 4,5 euro/mp.

Astfel, terenul Parcului Industrial - amplasat la marginea Slatinei, pe DC 89, în zona comunei Milcov -, a fost împărţit în şapte loturi, fiecare având unpreţ diferit de pornire la licitaţie. Suprafeţele de teren sunt scoase la licitaţie în vederea realizării de investiţii pentru desfăşurarea de activităţi specifice Parcului Industrial Slatina, respectiv: producţie, prestări servicii, economice, cercetare ştiintifică, valorificare a cercetării ştiintifice şi/sau de dezvoltare tehnologică, agroindustriale, logistice şi inovative, industriale.

Licitaţie publică cu selecţie de oferte

Două dintre parcele vor fi scoase la licitaţie cu un preţ de pornire de 4,5 euro metrul pătrat, iar celelalte trei parcele vor avea un preţ de pornire de 3,5 euro metrul pătrat. Preţul de vânzare adjudecat la licitaţie va fi achitat de către cumpărători integral la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, plata urmând a se face în lei, în funcţie de raportul leu/euro comunicat de B.N.R. la data plăţii, se precizează într-o hotărâre a Consiliului Local referitoare la această licitaţie.

“Avem firme care deja şi-au exprimat intenţia de a-şi amenaja puncte de lucru în perimetrul Parcului Industrial Slatina. Pentru a încuraja asemenea firme şi a face ca numărul lor să crească, noi am decis să parcelăm terenul Parcului în şapte loturi. Firmele ce şi-au manifestat până acum interesul de a investi în cadrul Parcului Industrial menţionat sunt din mai multe domenii – de la producţie, la servicii ş.a.”, a declarat edilul Minel Prina.

Licitaţia publică, având caracter cu selecţie de oferte, va avea loc vineri – 4 iulie, începând cu orele 14.00, la sediul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat Slatina.

Facilităţile din cadrul Parcului Industrial merg mână-n mână cu repercusiunile

Cumpărătorii de terenuri în cadrul Parcului Industrial Slatina vor beneficia de o serie de facilităţi: scutiri de la plata oricăror taxe datorate bugetului local al municipiului Slatina pentru eliberarea oricăror certificate de urbanism, autorizaţii de construire pentru terenurile şi clădirile din infrastructura parcului, ce fac parte integrantă din parcul industrial; scutire de la plata impozitului pe terenuri, corespunzător terenului aferent parcului industrial; scutire de la plata impozitului pe clădiri, corespunzător clădirilor care fac parte din infrastructura parcului industrial. Pe lângă facilităţi, hotărârea prevede şi o serie de obligaţii pentru cumpărători: finalizarea investiţiilor în termen de cel mult 5 ani de la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, crearea a minim 2,5 locuri de muncă pentru fiecare 1.000 mp teren adjudecat la licitaţie şi menţinerea numărului angajaţilor pe toată perioada de acordare a facilităţilor specifice parcului industrial.

Există şi un revers pentru cei care nu vor respecta clauzele contractuale: astfel, în situaţia în care cumpărătorul nu va crea locurile de muncă la care s-a angajat prin ofertă şi nu va angaja numărul de salariaţi conform graficului anexat la licitaţie, el va achita vânzătorului suma de 500 euro/an pentru fiecare persoană neangajată până la data realizării numărului propus şi încadrarea în graficul prezentat. Nerespectarea graficului de realizare a investiţiei va atrage după sine plata unei penalităţi egale cu 1 % pe an din valoarea totală a lucrărilor ce trebuiau executate până la data încadrării în graficul de lucrări prezentat, penalizare care se va aplica pentru fiecare etapă a lucrărilor.

 

Vă mai recomandăm:

Terenul Parcului Industrial Slatina va fi parcelat

Parcul Industrial Slatina începe să-şi facă propria “carte de vizită”

Este oficial: Slatina are parc industrial

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii