FOTO Centrul Vechi al Slatinei renaşte încet, dar sigur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de reabilitare a Centrului Vechi din municipiul Slatina sunt în plină derulare. Demarate în vară, operaţiunea de schimbare „la faţă” a zonei ar trebui să se încheie până la finele anului. Odată terminate lucrările, cea mai veche parte a capitalei judeţului Olt ar urma să devină principalul punct de atracţie al urbei.

De aproape o jumătate de an, cea mai îndrăgită parte a municipiului Slatina, denumită „Oraşul Vechi” sau „Centrul Vechi”, este un şantier unde mişună muncitorii. Este vorba în special despre două străzi din zona menţionată – Lipscani şi Mihai Eminescu. Proiectul european în valoare de 78 miliarde lei vechi a început în forţă cu lucrările de introducere a reţelei subterane de apă şi canalizare. La acestea s-au adăugat alte noutăţi în zonă, precum reţeaua de cabluri de energie electrică, telefonie sau cablu TV, au fost montate subteran.

“Proiectul prevede ca, până la sfârşitul acestui an, lucrările să fie terminate în ce priveşte partea utilităţilor, tot ce înseamnă reţea de cabluri şi pavare deoarece în Centrul Vechi nu se va mai circula cu autoturismul decât pe strada Mihai Eminescu, în rest va fi o zonă pietonală. Suntem optimişti că, odatp finalizate aceste lucrări, va urma o altă etapă esenţială în resuscitarea acestei zone speciale, şi aici mă refer la renovarea caselor istorice, adică aproape 120 de imobile”, a declarat viceprimarul Minel Prina.

Oficialul slătinean a precizat că se caută o soluţie pentru ca operaţiunea de renovare a caselor istorice să împace toate părţile, adică atât locatarii sau proprietarii acestora, dar şi dorinţa autorităţilor locale de a urgenta soluţionarea problemei. În acest sens este analizată posibilitatea ca primăria să renoveze pe propria cheltuială casele celor care nu deţin fonduri, urmând ca, ulterior, proprietarii să achite în rate “datoria” către municipalitate.

Se redeschide strada Lipscani, se închide strada Mihai Eminescu

image

Foto

image
image

Lucrările sunt acum într-o stare avansată (Foto: Mugurel Manea) gallery-link

 La momentul actual, pe strada Lipscani se află într-o fază avansată operaţiunea de amenajare a pavajului, care se efectuează cu pietre cubice. Demn de semnalat este că în zona cu pricina vor fi amenajate modele diferite de pavaj şi că nu va exista un model singular şi uniform. În zilele următoare vor fi aduşi stâlpi de iluminat în concordanţă cu perioada de la începutul secolului XIX, plus piese de mobilier stradal în acelaşi ton – bănci, coşuri de gunoi etc.

După ce lucrările la strada Lipscani se vor încheia urmează a fi închisă şi strada unde, până acum, nu s-a intervenit deloc tocmai pentru a nu bloca total viaţa în zonă. Este vorba despre strada Mihai Eminescu, ce va urma acelaşi traseu al lucrărilor, cu excepţia faptului că aici nu se va pune pavaj. În fapt, aici strada va fi asfaltată pentru a permite în continuare circulaţia rutieră în scopul aprovizionării agenţilor economici şi derulării activităţii juridice, dat fiind că în zonă se află sediul Judecătoriei Slatina, Parchetul şi cea mai mare parte a cabinetelor de avocaţi şi notari.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite