Tribunalul Olt amână pronunţarea deciziei în dosarul crimelor de la Caracal. Şi Dincă şi familiile fetelor cer refacerea rechizitoriului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul Tribunalului Olt a hotărât să amâne decizia din cameră preliminară, după ce astăzi au fost audiaţi Gheorghe Dincă, Ştefan Risipiţeanu, dar şi avocaţii familiilor fetelor răpite şi ucise.

Tribunalul Olt urmează să se pronunţe pe 3 iunie în dosar, în urma şedinţei de judecată de astăzi, în care Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu au făcut mai multe declaraţii în faţa judecătorului. La rândul lor, avocaţii celor două familii şi-au susţinut cererile depuse privind reluarea cercetării penale, motivând că nu sunt suficiente dovezi în dosar care să determine trimiterea în judecată. Nici Gheorghe Dincă nu vrea să se intre în judecarea pe fond a cauzei, acesta invocând lipsa de competenţă a DIICOT pentru faptele care i se impută. 

Mai mult, Dincă i-ar fi fi spus judecătorului că este împiedicat să spună adevărul, fiind ameninţat şi obligat să urmeze un scenariu. Printr-un memoriu depus, Dincă şi-a retras declaraţiile în care recunoştea că le-a omorât pe fete.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite