Un autotren încărcat cu fier vechi s-a răsturnat pe DN 64, în judeţul Olt VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autotrenul s-a răsturnat, ocupând o parte din sensul de mers FOTO: martor
Autotrenul s-a răsturnat, ocupând o parte din sensul de mers FOTO: martor

Un autotren încărcat cu materiale feroase şi neferoase s-a răsturnat pe DN 64, pe raza localităţii Fălcoiu din judeţul Olt, circulţia fiind îngreunată.

Poliţiştii cercetează împrejurările în care autotrenul condus de un şofer în vârstă de 31 ani a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat fără ca alte autovehicule să fie implicate.

„Pompierii Gărzii Osica de Sus, cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Fălcoiu, la un accident rutier. În accident a fost implicat un autotren, încărcat cu deşeuri feroase şi neferoase, în care se afla doar şoferul. 

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, din comuna Icoana, a fost asistat de echipajul SMURD, nu prezenta urme vizibile de traumă şi a refuzat transportul la spital“, a comunicat purtătorul ed cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Circulaţia a fost pentru câteva minute întreruptă, pompierii acţionând pentru a îndepărta urmele de încărcătură pe carosabil. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite