Un nou deces COVID în Olt, la trei săptămâni de la ultimul caz raportat: „Persoană de sex masculin, 73 ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un nou deces în Olt, după săptămâni fără pacienţi morţi şi cu doar câteva cazuri la ATI FOTO: arhiva
Un nou deces în Olt, după săptămâni fără pacienţi morţi şi cu doar câteva cazuri la ATI FOTO: arhiva

Direcţia de Sănătate Publică Olt a raportat un nou deces COVID în judeţ, fiind vorba de cazul cu numărul 391. De trei săptămâni în judeţ nu au mai fost înregistrate decese.

Decesul cu numărul 391 al unui pacient din judeţul Olt a fost raportat sâmbătă, 28 august 2021, de către DSP Olt. Este vorba despre un bărbat din Slatina, pensionar, care, conform anumitor surse, ar fi urmat tratament mai multe zile la rând la domiciliu, prezentându-se la spital atunci când starea de sănătate s-a agravat considerabil. Bărbatul nu era vaccinat anti-COVID. Pacientul, care suferea şi de diabet zaharat, a fost intubat, decedând la aproximativ 36 ore de la internare, la Spitalul Municipal Caracal.

„Decesul nr. 391
O persoana de sex masculin, în vârstă de 73 ani, din mediul urban
Data internării: 25.08.2021 SM Caracal
Data confirmarii: 25.08.2021
Comorbiditati: Diabet Zaharat
Data deces: 27.08.2021
Cauze deces: Stop cardiorespirator, insuficienta respiratorie acuta protezata mecanic,   bronhopneumonie, infecţie Covid-19“, sunt datele comunicate de către reprezentanţii DSP Olt cu privire la caz.

Astăzi, sâmbătă, 28 august 2021, au fost raportate 12 cazuri noi în judeţul Olt, rata de infectare ajungând la 0,18 cazuri la mia de locuitori.

Vă recomandăm şi:

Judeţele care au înregistrat, sâmbătă, cele mai multe infectări cu SARS-CoV-2

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite