Un tânăr de 17 ani a intrat cu maşina într-un stâlp, abandonându-şi după impact prietenul rănit în accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un minor a provocat un accident de circulaţie în care a fost rănit chiar prietenul său, pe care însă l-a abandonat, de frica poliţiei.

Accidentul rutier s-a petrecut în localitatea Curtişoara din judeţul Olt, marţi, 12 iunie 2018, la ora 4,30. Un băiat în vârstă de 17 ani a urcat la volanul unei maşini (poliţiştii urmează să stabilească în cadrul anchetei cui aparţinea autoturismul), având în dreapta un amic în vârstă de 23 ani, din localitatea Schitu. În timpul „cursei“ a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând într-un stâlp de iluminat din afara părţii carosabile. Deşi prietenul său a fost rănit în accident, tânărul de 17 ani a părăsit locul accidentului, abandonându-l pe pasagerul din autoturism.

„Au fost întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis  şi părăsirea locului accidentului“, a comunicat IPJ Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite