Vecinii din blocul în care a fost agresată fata cu dizabilităţi descriu un infern: „Fetele de acolo mai spuneau: «Păi, cum să nu ţipe, dacă o bat?!»“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi oficialii DGASPC Olt spun că îngrijitoarea care a lovit şi agresat verbal o fată de 9 ani, cu dizabilităţi, este excepţia din sistem, cetăţenii care locuiesc în blocul în care funcţionează căsuţa de tip familial vorbesc despre altceva.

Filmuleţul în care o copilă de 9 ani, care nu poate vorbi, este pălmuită şi înjurată de una dintre îngrijitoare într-un centru de tip familial din Balş, judeţul Olt, a ajuns peste tot, la televiziune şi în mediul on-line, stârnind indignare.

Vecinii din blocul în care funcţionează centrul „Sfânta Maria“, în fapt un apartament situat la parterul unui bloc, spun însă că situaţia nu este deloc o nefericită întâmplare, ci traiul de zi cu zi al celor şapte fete cu vârste între 9 şi 19 ani îngrijite aici.

Fata lovită este cea mai mică dintre ele şi cu problemele cele mai mari, însă bătaia primită luni, 27 august 2018, nu ar fi un episod singular. Vecinii se plâng de faptul că de cel puţin două săptămâni ţipetele fetei sunt de nestăvilit şi că s-au întrebat cu toţii ce se întâmplă. Mai mult, de-a lungul timpului ar fi făcut şi sesizări la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Olt, însă după 3-4 zile de linişte totul revenea la „normal“.

„Nu e numai o angajată care..., probabil sunt mai multe, pentru că fetiţa asta nu ţipă numai pe-un schimb, ţipă pe mai multe schimburi. Noi n-am avut nicio dovadă până acum, dacă dădeam telefon la Direcţie (n.r. - DGASPC) spuneau că n-avem dovezi. Am sunat de multe ori la Direcţie, ni se spunea că se iau măsuri. Într-adevăr, 3-4 zile era linişte, după aceea la fel se-ntâmpla. Vă dau cuvântul meu de onoare că mi-e şi ruşine să mai bat la uşă să le spun ceva. Le-nchid pe dormitoarele din faţă şi urlă ore-ntregi fetiţa aia. Am auzit-o într-o dimineaţă ţipând de la ora 7,00 până la ora 11,00. (...) Eu cred că în toate locaţiile se-ntâmplă aşa, nu numai în asta, în asta s-a depistat acum. Fetele mai spuneau, când le întrebam de ce ţipă- «Păi, cum să nu ţipe, dacă o bat!», iar nouă nu ne venea să credem. «Ei, lasă, că filmez şi v-arăt!», a zis fata asta, că doar una dintre ele are telefon mai performant“, a declarat Florentina Mitran, vecina care locuieşte chiar în aparatamentul situat deasupra celui în care sunt îngrijite fetele.

După ce filmarea a fost distribuită, Florentina Mitran spune chiar că a fost ameninţată voalat de îngrijitoarea în cauză, cea din urmă trimiţând pe una dintre fete să o anunţe pe femeie că „voi angaja avocat“.

„Persoanele în cauză au fost suspendate“, spune managerul de caz, dar e contrazis

La Balş, în apartamentul din care se aud ţipete îngrijorătoare zi şi noapte, a ajuns din nou, ieri, managerul din cadrul DGASPC Olt care se ocupă de cazul fetelor îngrijite aici. Doru Mara a declarat că persoanele care apar în filmuleţ pălmuind-o, respectiv bruscând-o pe copilă ar fi fost suspendate încă de marţi, lucru declarat şi de directorul DGASPC Olt, Rădiţa Piroşca.

„S-a constituit o comisie de evaluare a situaţiei, persoanele în cauză au fost deja suspendate, s-a trimis o sesizare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş şi la Poliţia Balş, ancheta este în curs de desfăşurare şi vom vedea, după aceea, ce se va întâmpla“, a declarat Mara. „Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar doamna era aseară în apartament, la serviciu“, l-a contrazis Florentina Mitran.

Alţi vecini vorbesc nu doar de ţipetele copilei, care ar fi frecvent izolată într-o cameră din apartament cu mai puţină expunere, ci şi de alte lucruri grave. „În ultimele două săptămâni e o fată care urlă non-stop. Noi nu ne putem odihni, stăm cu geamurile închise. Nu ştim ce se întâmplă acolo. În urmă cu 2-3 ani, erau alţi copii, veneau la noi şi ne cereau pâine la geam, or nu le ajungea mâncarea, or o cărau angajaţii acasă. Pe lângă faptul că, e cald, sunt tineri, ies la suc, dar aici vedem maşini de Vâlcea, maşini de lux, vin la aceste fete. Una dintre ele, nu ştiu dac-a născut, dar, recent, am văzut-o cu burtica mare, au dus-o în alt centru. Şi noi, ca locatari, suntem deranjaţi“, a declarat o altă vecină.

„Ţipă, mi se rupe sufletul de ea, dar n-am ce să-i fac, mi-e milă, şi eu am crescut tot la casa de copii, în Bucureşti, dar pe noi nu ne-au bătut“, a declarat o pensionară de 75 ani, restrasă nu cu mulţi ani în urmă din Bucureşti în orăşelul de pe malul Olteţului.

„Guvernul plăteşte nişte bani pentru copiii ăştia. Salarii, odihnă... Ele stau la televizor şi pe fetele astea le-nchid în dormitoare, nu le-aude nimeni. Şi le şi bat. Păi, n-ai voie să dai în ei, sunt copiii statului, statul consumă 20 de milioane cu el pe lună, pe puţin. Trebuie să facă ceva în sensul ăsta, care sunt cu probleme să-i dea în alte părţi. Oamenii care sunt pentru asemenea serviciu trebuie să aibă chemare, nu clientelă sau veniţi în alte feluri în serviciu“, a declarat un alt vecin.

Fata de 9 ani  a fost introdusă în urma evenimentelor, ca şi colegii de apartament, într-un program de consiliere psihologică. Se află de 7 ani în sistemul de protecţie, fiind abandonată de părinţi când avea numai 2 ani. Alţi trei fraţi ai fetei sunt de asemenea în grija statului, doi în plasament la asistent maternal, un altul într-o căsuţă de tip familial. Până anul trecut copila s-a aflat în grija unui asistent maternal, fiind transferată la Balş pentru a putea urma cursurile şcolii speciale din localitate.

CITIŢI ŞI:

VIDEO Fetiţă cu dizabilităţi, agresată de îngrijitoare într-un centru din Balş. Director DGASPC: „Am anunţat poliţia“

 Copila bătută de îngrijitoare în centrul de la Balş poate fi adoptată. „Este de la 2 ani în sistem, părinţii nu s-au mai interesat de ea“. IPJ a deschis dosar penal VIDEO

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite