VIDEO Cum l-au omagiat comuniştii pe Nicolae Ceauşescu la Scorniceşti. „Se tot trâmbiţează cu închisorile capitaliste, unde-s plânşi Maniu sau Mihalache“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Delegaţii Alianţei Comuniştilor au transmis pe Facebook discursurile FOTO: Alina Mitran
Delegaţii Alianţei Comuniştilor au transmis pe Facebook discursurile FOTO: Alina Mitran

Un grup de nostalgici comunişti, care spun că reprezintă Alianţa Comuniştilor, a ajuns sâmbătă, 26 ianuarie 2019, în curtea casei părinteşti de la Scorniceşti a lui Nicolae Ceauşescu, de la a cărui naştere s-au împlinit 101 ani.

De toate vârstele, oameni în putere în vremea comunistă, dar şi tineri care nu erau născuţi în 1989, o familie cu un copil mic, sculptorul care a realizat şi s-a ocupat de amplasarea bustului lui Nicolae Ceauşescu în curtea casei părinteşti, cu toţii spun că au simţit că e o datorie să fie prezenţi sâmbătă, 26 ianuarie, la Scorniceşti, pentru a marca 101 de la naşterea dictatorului. 

O parte au venit din Bucureşti, chiar de la Cimitirul Ghencea, unde de asemenea au participat la un moment omagial la mormântul lui Nicolae Ceauşescu şi al soţiei acestuia, Elena Ceauşescu, alţii şi-au dat întâlnire cu delegaţii Alianţei Comuniştilor chiar la Scorniceşti.

Nu a fost deloc fierbere la locul care este vizitat, spune tânărul însărcinat de familie să îngrijească de gospodărie, mai mult vara. Ieri a venit cineva de la o biserică din Scorniceşi cu o coroană de flori, probabil cumpărată din vreo chetă, a presupus gazda.

vizita scorniceşti 2019

Bustul lui Nicolae Ceauşescu, realizat de sculptorul Petre Georgescu (foto), a suferit deteriorări 

La Scorniceşti nici nu există, de altfel, o casă memorială în toată puterea cuvântului. Curtea se deschide oricui strigă la poartă, la fel şi casa în care s-a născut Nicolae Ceauşescu şi în care se mai găsesc doar câteva lucruri. Pe pereţi sunt portrete ale membrilor familiei, chiar o icoană în odaie, rogojini pe jos, care mai „ţin la murdărie“, iar aruncate peste lucrurile de pe laviţe câteva tipărituri lăsate de cei care încearcă reînvierea comunismului şi care ajung cel puţin o dată pe an aici.

Delegaţii s-au grăbit, înainte de a vizita casa, să-şi spună discursul pregătit, chiar în faţa statuii inspectate de sculptorul care a realizat-o şi care a promis că va repara stricăciunile apărute între timp. Momentul a beneficiat şi de puţină regie, s-a anunţat că începe live-ul pe Facebook, oamenii s-au aşezat să încapă toţi în cadru, iar echipa tehnică a dat startul.

„Este păcat că încă mişcarea comunistă nu s-a refăcut în România“

„S-a făcut primul an din al doilea secol de la naşterea eroului nostru, şi al ţării, Nicolae Ceauşescu. Venim pentru că de mândrim cu faptul că înaintea noastră a existat personalitatea lui Nicolae Ceauşescu, noi, în calitate de comunişti, suntem urmaşii dumnealui, dumnealui este un exemplu pentru noi, şi pentru toţi conducătorii, un exemplu de patriot, care-şi iubeşte ţara şi care a demonstrat că-şi iubeşte ţara, chiar şi înainte de a fi executat nu a uitat de ea şi datoria noastră este să nu-l uităm. Şi venim aici să ne mai aducem aminte, încă o dată, şi încă o dată, cei tineri să vadă că un astfel de conducător se naşte odată la un secol. 

Este declarat cel mai mare conducător al românilor din ultimul secol, iar această declaraţie n-am făcut-o noi, ci au făcut-o adversarii noştri, care nu mai ştiu cum să ne denigreze. Cei de la Institutul pentru Studierea aşa-ziselor Crime ale Comunismului, şi nu numai ei, şi alte institute de sondare a opiniei publice.  Iar după  tot ce au făcut propaganda, n-au reuşit să-l claseze pe Nicolae Ceauşescu mai jos de locul I. În situaţia asta noi n-avem de ce să ne ruşinăm, n-avem de ce să ne ferim, faptul că ne cataloghează ca nostalgici ne onorează, pentru că a fi nostalgic nu înseamnă să te gândeşti la ceva rău, ci întotdeauna te gândeşti la ceva bun din trecutul tău, asta înseamnă că noi când ne ducem la părinţii noştri să depunem o coroană sau o floare, suntem nostalgici şi e ceva rău, nu este ceva rău, nostalgia este un sentiment pozitiv. 

Este păcat că încă mişcarea comunistă nu s-a refăcut în România, nu s-a reorganizat în România, probabil că încă nu este timpul său, dar pentru că sunt aici, să ştiţi că noi ne organizăm, suntem întotdeauna aici, ne aducem aminte, şi toţi cei care vor să ni se alăture să ştie că noi existăm, suntem pregătiţi, avem tot ce trebuie pentru afi găsiţi, pe Internet, prin ziarul nostru, Scânteia, şi să ne contacteze şi-atunci când se va produce masa critică vom şti să ne facem datoria, pentru că pe noi nu ne interesează profitul, nu suntem oportunişti şi că vom şti să facem doar ceea ce este necesar pentru clasa muncitoare, pentru popor, pentru că poporul este majoritatea. (...) 

Prin prezenţa noastră îi aducem un omagiu, mărunt, mic, iar dumneavoastră, care ne vedeţi, să ştiţi că existăm şi că ne facem datoria astăzi şi în continuare“, a transmis Petre Ignatencu, preşedintele Partidului Comunitar, mai mult decât celor prezenţi, celor pentru care s-a făcut transmisiunea pe Facebook.

Nicolae Ceauşescu şi anii de temniţă în „închisorile capitaliste“

Mult mai radical a fost cel de-al doilea vorbitor, care a început cu biografia dictatorului, evidenţiind anii de temniţă ai lui Nicolae Ceauşescu şi i-a înfierat apoi pe istoricii de astăzi, care „tac, sunt ipocriţi“.

„Între anii 1936-1938 este deţinut în închisoarea capitalistă Doftana, fiind acuzat pentru răspândirea de afişe şi înlăturarea ordinii de stat. 1940-1944 - Jilava, Caransebeş şi Târgu-Jiu, sub o altă acuzaţie – agitator comunist periculos. Nu se putea altă acuzaţie mai gravă.

vizita scorniceşti 2019

Istoricii de astăzi, democraţi, liberali şi tehnocraţi, nu se ocupă de cei şase ani de temniţă grea pe care i-a suferit Nicolae Ceauşescu, sau de cei 11 ani de puşcărie pe care i-a suferit Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ei nici nu vor să audă, tac, sunt ipocriţi, dar în schimb trâmbiţează tot timpul cu închisorile capitaliste de la Sighet, unde-l plâng tot timpul pe Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi alţii ca ei. Aşa înţeleg ei să fie istorici sinceri şi obiectivi. Şi prezentând adevărul istoric care le convine lor“, a tunat delegatul, care a insistat de asemenea pe dezastrul pe care, spune acesta, îl trăieşte România după distrugerea realizărilor socialiste, dar şi pe lipsa de independenţă a ţării.

„A fost asasinat de către un grup de terorişti români dornici de răzbunare. Nicolae Ceauşescu şi-a dat viaţa pentru continuarea socialismului în România. Ştia prea bine cum este viaţa în capitaism, el însuşi luptând împotriva capitalşismului. Trăise în capitalism acest om.

vizita scorniceşti 2019

Loviturii de stat i-a urmat distrugerea realizărilor socialismuluio, distrugerea industrie, distrugerea agriculturii, distrugerea ordinii sociale de către toate toate partidele parlamentare, prin legile criminale, subliniez, criminale, pe care le-au adoptat în Parlament, astăzi, România este un stat mafiot, un stat în disoluţie, unde dictează numai cei puternici financiar, dictează Uniunea Europeană şi NATO, în frunte cu americanii, aceasta este adevărata dictatură, dictatura economică, dictatura militară şi financiară. Este fals când se vorbeşte de dictatura în socialism, nu a existat. România nu mai aparţine românilor, este o colonie a Uniunii Europene şi a NATO. Ceauşescu a vrut binele pentru România, spunea marele academician Dinu C Giurescu, deci n-o spun eu“, a mai spus vorbitorul.

Vizitatorii şi-au încheiat programul public şi au pornit, cei care nu au făcut-o în timpul celor două discursuri, să viziteze casa, sub privirile binevoitoare ale celui care o îngrijeşte. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite