VIDEO Strigătul de ajutor al copiilor abuzaţi sau martori ai violenţelor, exprimat prin artă: „Îl privesc cum se îndepărtează şi trage pe cineva de mânecă, cerşind...“
0Uneori sunt victime, alteori sunt ei cei care rănesc la şcoală, uneori vin bătuţi de acasă, alteori aşteaptă cu lunile pentru lucruri care altor colegi de-ai lor le par banale, toate sunt forme ale violenţei pe care copiii nu stau să şi le explice, dar le trăiesc. Psihologii au vrut să afle cum percep elevii violenţa şi i-au provocat să-şi exprime trăirile scriind sau desenând.
„Vile înconjurate de ziduri înalte, maşini scumpe şi oameni mult prea ocupaţi cu treburile lor ca să mai aibă timp să se întrebe ce-i cu baraca din lemn de la marginea cartierului. „Amărâţii“ sunt familia Vasile, în total 10 suflete, iar cei mai chinuiţi sunt cei opt copii ai familiei.
Povestea lor am aflat-o de la Marinică, un puşti de opt-nouă ani, de-o seamă cu fratele meu. Toate frazele lui încep cu „N-avem!“. N-au apă de băut, n-au lumină, n-au sobă, n-au nici lemne, n-au ferestre şi nici copilărie“, este mesajul unei eleve de clasa a VI-a, a cărei creaţie literară a fost răsplătită cu un premiu I. Fata spune astfel povestea lui Marinică, un băiat de şcoală primară, obligat de părinţi să cerşească. Atunci când ajunge acasă cu mai puţini bani decât suma fixată, i se aplică pedepsele devenite deja obişnuinţă.
„Dintre cei opt, doar Marinică a mers câteva luni la şcoală. Apoi a renunţat, căci părinţii l-au trimis la şcoala vieţii. Uneori trece pe lângă clădirea şcolii, priveşte printre gratiile gardului, dar nu-i trece pragul. Îmbrăcat în zdrenţe, ia drumul oraşului. Fraţii lui nu ştiu să scrie şi să socotească. N-au învăţat decât să socotească banii şi să recite cuvinte care să impresioneze la cerşit. Ochii copilului se umplu de lacrimi: fraţii mai mari, bătuţi şi prostiţi de atâta sărăcie şi lipsă de educaţie, au devenit la rândul lor agresivi şi obiectul furiei lor este fratele mai mic. Îi dau băiatului toţi banii mei de buzunar, doi lei, ruşinată că eu am şi el nu. Şi, credeţi-mă, nu la bani mă refer... Îl privesc cum se îndepărtează şi trage pe altcineva de mânecă, cerşind“, continuă eleva. Povestea ei însă se termină frumos. Fata îi spune dirigintei ce a văzut, intervine Protecţia Copilului, iar băiatul este plasat la o familie de asistenţi maternali.
„În fiecare dimineaţă, merge mândru cu ghiozdanul plin cu cărţi şi cu caiete pe drumul spre şcoală, străduindu-se în clasă să fie cât mai atent la doamna învăţătoare, căci a promis că va lua calificative cât mai bune.
A, să nu uit! Marinică este cel mai bun prieten al fratelui meu, care îl ajută şi la lecţii!“, încheie eleva.
Povestea poate fi şi o ficţiune, însă copii ca Marinică, şi alţii care primesc constant corecţii doar pentru că părinţii consideră că au drept de viaţă şi de moarte asupra lor, pe principiul „Eu te-am făcut, eu te omor!“, sunt în fiecare şcoală, pe fiecare stradă. Poate chiar copiii provocaţi de psihologi să creeze un mesaj pe tema „Prezent non-violent“ trăiesc experienţe pe care altfel greu le pot povesti, fie şi psihologilor din şcoală.
Desene care spun cât 1.000 de cuvinte, filmuleţe gândite de ei de la idee şi până la punerea în scenă şi interpretare, colaje, toate sunt mesajele descifrate de psihologi în altă cheie.
„Trebuie să se obişnuiască cu greutăţile vieţii“
O altă poveste, de data aceasta redată în mai puţin de 3 minute într-un film realizat de un grup de adolescenţi din Scorniceşti, judeţul Olt, descrie viaţa unui puşti obligat de mama lui să muncească încă din şcoală. Umilit acasă, copilul este tratat în acelaşi mod şi la şcoală, fiindu-i sancţionată „vina“ de a fi sărac. Filmul, deşi nu excelează tehnic, a primit un premiu special, psihologii fiind impresionaţi de povestea redată.
Desenele, pe de altă parte, sunt fiecare poveşti în sine. Copiii au dovedit un talent artistic remarcabil, dar au şi reuşit, o parte, să scoată astfel la iveală sentimente şi frustrări.
Lista completă a elevilor premiaţi şi lucrările realizate sunt disponibile AICI.
Totul a fost posibil într-un concurs şcolar gândit de psihologii Centrului Judeţean de Asistenţă şi Resurse Eduaţionale (CJRAE) Olt, iniţiat de psihologul şcolar Teodora Ţecu, peste 240 de copii şi tineri din nouă judeţe trimiţând spre jurizare creaţii literare, desene, colaje şi filme care vorbesc despre violenţa sub toate formele.
Copiii care au reuşit să convingă juriul cu lucrările lor FOTO: Facebook/CJRAE Olt
Psihologul şcolar Loredana Stroiuleasa, purtătorul de cuvânt al CJRAE Olt, spune că de fapt lucrările jurizate sunt feed-back-ul pe care consilierii îl aşteptau ca urmare a acţiunilor de combatere a violenţei şi a absenteismului şcolar desfăşurate pe tot parcursul anului.
„Violenţa este un act prezent atât în rândul elevilor în mediul şcolar, cât şi în familie, acasă. Violenţa e o problemă întâlnită şi pe stradă, şi în şcoală, şi acasă, mai mult sau mai puţin. În şcoală mai mult bullying-ul este prezent. Aceste lucrări vin în urma implementării unor proiecte derulate pe tot parcursul anului şcolar – «Spune STOP violenţei!» şi «Să spunem NU abandonului şcolar!». Tot semestrul consilierii fac activităţi cu ei, sunt implicaţi şi diriginţii, iar concursul este ca un feed-back pe care noi îl aşteptăm din partea elevilor. Se fac activităţi la clasă, iar în urma activităţilor la clasă copiii care îşi fac curaj merg la consiliere individuală şi vorbesc despre violenţă, este un fel de a-i face să se destăinuie, să se deschidă, să meargă la consiliere. Printre lucrările trimise în concurs sunt şi lucrări realizate în timpul şedinţelor de terapie, pentru că aceasta este şi o formă de exteriorizare a emoţiilor acestor copii“, a declarat psih. Stroiuleasa.
.Cu acelaşi scop, CJRAE Olt organizează anual un alt concurs, cu tema „Mesaj către părintele meu“. Deşi a fost iniţial gândit pentru copiii cu părinţii plecaţi în străinătate, proiectul a luat o amploare deosebită, mesajele venite de la copii, cu sutele la fiecare ediţie, atât de la cei care îşi văd părinţii foarte rar, cât şi de la copiii care nu se mai bucură de atenţia celor mai dragi persoane din viaţa lor din alte motive, fiind interpretate de psihologi ca adevărate strigăte de ajutor şi constituind, în multe cazuri, punctul de pornire pentru consilierea individuală a copiilor.
Se încarcă comentariile...
