Zeci de curţi din Verguleasa, traversate de ape noaptea trecută. Cursurile de apă nu mai pun însă probleme,  alimentarea cu energie electrică a fost reluată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele aproape 24 de ore de ploi torenţiale au determinat, în judeţ, activarea comandamentelor locale. În câteva zeci de gospodării a pătruns apa, care s-a şi retras între timp. Pompierii au avut în total, luni, 3 iulie, 11 intervenţii.

După o noapte cu emoţii pentru locuitorii ameninţaţi, la fiecare ploaie serioasă, de viituri, în judeţul Olt situaţia este calmă la această oră. Deşi în noaptea trecută de la Verguleasa s-au raportat 57 gospodării afectate de cantitatea mare de apă scursă de pe versanţi, spre dimineaţă lucrurile deja intraseră în normal. Drumurile pietruite de la nivelul comunei au fost, la rândul lor, „spălate“ de pârâul Surdui, care s-a revărsat, fără, însă, ca pagubele să fie considerabile. La această oră, deşi în uşoară creştere, curusurile de apă din judeţ nu pun probleme, dau asigurări oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

În cursul zilei de luni, când în judeţ a plouat torenţial ore întregi, înregistrându-se şi cantităţi de 100 litri/m/p., s-au raportat probleme în Slatina, Balş, Priseaca, Osica de Sus şi Strejeşti. Pompierii au avut 11 intervenţii, fiind chemaţi să scoată apa care a pătruns în demisolul Colegiului Tehnic „Ion Mincu“ Slatina, în hala unei firme de curierat, în sediul unei agenţii bancare din Balş, în curţile câtorva cetăţeni din Priseaca etc.
„La acest moment nu mai înregistrăm probleme. Conform raportării de la ora 6,00, s-a reluat şi furnizarea energiei electrice în tot judeţul, nu mai sunt consumatori nealimentaţi, apele s-au retras“, a declarat plt. maj. Dan Ţolu, din cadrul ISU Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite