Şi după gratii sunt poveşti frumoase de viaţă. Deţinuţii-actori, care fac spectacole de zile mari în penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte deţinuţi închişi la Penitenciarul Slobozia învaţă să-şi depăşească statutul prin artă. Ei fac parte din trupa de teatru amator a unităţii. Spre sfârşitul acestei luni vor participa la un concurs organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi dedicat ariştilor amatori din spatele gratiilor.

Poveştile actorilor

Întâlnirea cu actorii Penitenciarului Slobozia se face departe de celulele unde ei stau în fiecare zi. Camera este mare şi seamănă cu o sală de conferinţe. Unul câte, unul actorii intră însoţiţi de gardienii care-i păzesc şi se aşează pe scaune.

Din cei şapte, unul lipseşte pentru că a refuzat să vorbească despre preocupările sale artistice. Curioşi de faptul că sunt întrebaţi şi despre altceva decât motivele pentru care au intrat la puşcărie, deţinuţii primesc cu uimire în jur.

Adrian Dorobanţu este unul dintre decanii de vârstă ai trupei. Are 45 de ani şi răspunsurile la purtător. „Ideea nu a fost a noastră, ci a celor de la Penitenciar. Lor trebuie să le mulţumim. Mi s-a părut interesant faptul că vor să facem şi altceva şi am deci să fac parte din această trupă. Eu joc rolul unui comandat şef la Serviciul Criminalistică şi trebuie să investighez o crimă„ .

Peste cinci luni, Mircea Mocanu (25 de ani) va fi acasă şi va renunţa definitiv la viaţa alături de colegii de scenă. Se bucură de faptul că va fi liber, însă precizează că prin intermediul trupei de teatru din care face parte a reuşit să vadă viaţa din închisoare cu totul altfel şi să-şi cunoască adevăraţii prieteni.

„Aici nu te învaţă nimeni nimic. Trebuie să ai multă stăpânire ca să nu ajungi mai rău decât atunci când ai intrat. Această trupă m-a învăţat că viaţa închisoare poate fi şi altfel şi că înveţi ceva din experienţa asta„ precizează tânărul.



„Morala târzie„ a unor deţinuţi

Piesa pe care au pus-o în scenă cei şapte actori de la Penitenciarul Slobozia se numeşte „Morală...târzie„ şi spune povestea unei crime, greu de elucidat.

image

O tânără este găsită moartă pe stradă, iar în jurul acestei descoperiri se ţese un întreg lanţ de suspecţi, însă pe parcursul investigaţiilor adevăratul criminal a fost tot timpul lângă organele de cercetare. Piesa de teatru a fost scrisă de autoarea de romane poliţiste Oana Stoica Mujea, care i-a văzut pe cei şapte actori în cadrul unei manifestări dedicată poetului Mihai Eminescu.

„În luna iunie, am avut o sesiune comemorativă a lui Eminescu şi, cu acest prilej, a venit şi Oana Stoica Mujea, scriitoare de romane poliţiste. Am rugat-o să scrie pentru noi o piesă de teatru, pe baza unuia dintre romanele ei. Şi aşa a apărut piesa de teatru” declară Iulian Vasile, responsabilul cultural al penitenciarului Slobozia.

Imediat ce piesa a fost gata, conducerea unităţii a organizat un casting, iar în urma deliberărilor au fost aleşi cei şapte componenţi care elucidează astăzi misterul crimei din piesa „Morală...târzie„ .

Aplaudaţi la scenă deschisă

Actorii amatori de la Penitenciarul Slobozia au încercat de două ori emoţiile scenei. Ei au fost invitaţi să participe la Salonul Anual de Carte, organizat la Slobozia, în luna octombrie, unde au interpretat piesa în care joacă. Peste câteva săptămâni ei se vor reîntoarce pe scenă pentru a participa la festivalul „Multiart„ , un eveniment organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi dedicat trupelor de teatru de amatori din penitenciarele din toată ţara.

„Noi spunem că a ieşit foarte bine şi suntem mândrii că am reuşit acest lucru. Suntem gata să propunem Primăriei din Slobozia o reprezentaţie şi pe scena Casei de Cultură Municipale. Şi nu doar cu această piesă, ci şi altele, în cadrul campaniei naţionale de sensibilizare a opiniei publice privind problematica reintegrării. Mai mult vrem să participăm şi la festivalul organizat de ANP. Sutem convinşi că vom fi apreciaţi ” adaugă Iulian Vasile.

Vă mai recomandăm:

FOTO Mai bine după gratii decât în libertate. Dezvăluirile unor deţinuţi recidivişti






 

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite