Accident cu doi răniţi în comuna Balaciu, după ce un autoturism s-a izbit violent de un copac
0Două persoane au fost rănite luni dimineaţă, în jurul orei 02.00, într-un accident rutier produs pe raza comunei Balaciu. Cele două victime au fost transportate de urgenţă la spital pentru îngrijiri medicale.
Echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Urziceni ,cu o autospecială pentru stingere, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, au intervenit în această dimineaţă, în jurul orei 02.20 la un accident rutier produs în comuna Balaciu, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier. La locul evenimentului a venit în sprijin şi un echipaj al SAJ Ialomiţa.
Conform ISU Ialomiţa, în accident a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac. În urma impactului violent, două persoane au fost rănite. La sosirea echipajelor de prim-ajutor, cele două victime, un bărbat şi o femeie, au fost găsite conştiente şi neîncarcerate. După monitorizarea realizată de către echipajele SMURD şi SAJ la locul intervenţiei, brbatul a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la Spitalul Municipal Urziceni, iar femeia a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.
Vă mai recomandăm şi:
Congres PNL. Liberalii îşi spală rufele murdare în văzul tuturor