AJOFM Ialomiţa: 4.200 de şomeri, înregistraţi în luna septembrie în Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 4.000 de şomeri, înregistraţi în judeţul Ialomiţa FOTO Adevărul
Peste 4.000 de şomeri, înregistraţi în judeţul Ialomiţa FOTO Adevărul

Aproximativ 4.200 de şomeri se aflau înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) Ialomiţa, la sfârşitul lunii septembrie, rata şomajului fiind de 4,49%.

Din totalul de 4.194 persoane înregistrate în evidenţele AJOFM Ialomiţa, 693 erau beneficiare de indemnizaţie de şomaj, iar 3.501 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 2.944 şomeri provin din mediul rural, iar 1.250 sunt din mediul urban. Şomerii absolvenţi de studii gimnaziale au ponderea cea mai mare din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Ialomiţa, respectiv 32,83%, urmat de absolvenţii de învăţământ primar şi fără studii, 31,02%, iar 15,24% au absolvit şcoli profesionale de arte şi meserii.

Şomerii absolvenţi de învăţământ de nivel mediu şi postliceal reprezintă 19,21% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii superioare sunt 1,7%. Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate se prezintă astfel: 1.653 persoane foarte greu ocupabile, 1.516 greu ocupabile, 618 mediu ocupabile, iar 407 sunt persoane uşor ocupabile.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite