Aproximativ 1.000 de litri de bere, mezeluri şi ouă, confiscate de poliţişti în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale în pieţe şi târguri FOTO Adevărul
Controale în pieţe şi târguri FOTO Adevărul

Şase operatori economici au fost amendaţi de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor legale privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Amenzile aplicate se ridică la 44.000 de lei.

În urma controalelor efectuate, la sfârşitul săptămânii trecte, în pieţe, târguri, oboare şi complexe comerciale au fost confiscate mărfuri în valoare de peste 4.206 de lei, respectiv: 990 litri de bere, 21 de litri de vin, 1.800 de ouă, 85 de pâini, 25 de kilograme de mezeluri şi 20 de kilograme de fructe.

Conform IPJ Ialomiţa, în urma controlului efectuat la două societăţi comerciale din municipiul Slobozia, la verificarea stocurilor de mărfuri au rezultat diferenţe între stocul faptic şi cel scriptic. Pentru aspectele constatate, ambele societăţi au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 lei fiecare, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990, iar contravaloarea bunurilor mai sus menţionate a fost confiscată, suma urmând a fi virată la bugetul de stat.

Un alt operator economic ce îşi desfăşoară activitatea în municipiul Urziceni a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei după ce poliţiştii au descoperit cantităţi de mărfuri fără documente de provenienţă. Bunurile au fost confiscate.

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite