Au început lucrările pentru amenajarea sensului giratoriu spre Constanţa. Când se va încheia proiectul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au fost demarate lucrările de amenajare a sensului giratoriu de la ieşirea din Slobozia spre Constanţa. Muncitorii au ieşit cu utilajele în teren şi s-au făcut primele săpături în vederea lărgirii părţii carosabile.

Conform managementului de trafic întocmit de către Poliţia Rutieră, au fost luate măsuri pentru siguranţa circulaţiei. Zona de lucru a fost semnalizată corespunzător, fiind amplasate indicatoare rutiere pentru limitarea vitezei. În această etapă a lucrărilor nu va fi afectată circulaţia rutieră.

Termenul de execuţie a lucrărilor la sensul giratoriu este de 12 luni însă, dacă vremea va fi favorabilă, constructorul preconizează finalizarea proiectului în primăvară, spun reprezentanţii Primăriei Slobozia.

CNAIR şi Municipiul Slobozia au semnat un parteneriat prin care într-un an se vor realiza două sensuri giratorii în zona de est. Un nod rutier important în care foarte des se produc tamponări şi accidente cu victime din pricina aglomeraţiei şi proastei semnalizări rutiere.

Imagine indisponibilă

„Ţin să le mulţumesc tuturor celor care pe parcursul ultimului an şi jumătate de la semnarea protocolului între Primăria Municipiului Slobozia şi CNAIR S.A / DRDP Constanţa s-au implicat pentru bunul mers al proiectului”, a precizat Adrian Mocioniu, primarul municipiului Slobozia. 

Imagine indisponibilă
Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite