Autobuzele Primăriei, trase pe dreapta. Poliţia Rutieră a stabilit că au fost trimise pe traseu fără licenţă de transport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zile s-au bucurat locuitorii din Slobozia de autobuze noi care circulau prin oraş. Poliţia Rutieră le-a tras pe dreapta, după ce s-a constatat că serviciul propriu de transport al Municipiului nu deţinea licenţă de transport.

„În urma unui control inopinat al Poliţiei Rutiere, efectuat pe 8 august 2019, activitatea Serviciului Public de Transport Local Slobozia a fost suspendată. Motivul suspendării activităţii Serviciului îl reprezintă lipsa licenţei de transport pentru fiecare mijloc de transport în parte. Menţionăm faptul că documentaţia de obţinere a licenţelor a fost depusă la începutul acestei săptămâni. Conform procedurii, urmează ca acestea să fie eliberate până la sfârşitul săptămânii.

Continuăm procedura de obţinere a licenţelor de transport şi facem toate demersurile necesare pentru deblocarea situaţiei existente”, au anunţat reprezentanţii Primăriei pe pagina de socializare a instituţiei.

Tot aici pe 1 august se anunţa că locuitorii călătoresc cu autobuze noi, iar în perioada imediat următoare autorităţile locale vor implementa un sistem modern de e-Ticketing.

Este vorba despre punerea în funcţiune a unui seviciu propriu de transport al Municipiului Slobozia. Începând de la ora 00.05, cursele de Slobozia Nouă vor pleca la un interval de 30 minute până la ora 21.40. Cursele spre cartierul Bora vor pleca la interval de o oră , ultima cursă va pleca la ora 19.30. „Ne propunem ca în viitorul apropiat intervalul de plecare a curselor să fie de 20 minute spre Slobozia Noua.

Vă vom informa din timp. De asemenea, când va începe anul şcolar, în orele de maximă afluenţă de călători vom suplimenta numărul de autobuze şi intervalul la care vor sosi. Pentru început biletele, care vor avea un tarif de 2 lei vor fi achiziţionate din autobuz, urmând ca într-o lună să implementam un sistem modern de e-Ticketing, păstrând acelasi cost al biletului. Costul unui abonament este de 65 lei. Pe parcursul următoarei perioade vom proceda la colantarea autobuzelor şi personalizarea lor cu specificul municipiului nostru. Este doar începutul modernizarii transportului public local , urmând ca în anul următor sa sosească autobuzele electrice”, spuneau autorităţile locale.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite