Slobozia

articolul anterior articolul urmator

Avertizare hidrologică: Specialiştii au emis cod galben de inundaţii pe râul Ialomiţa

0
16 May 2019 13:48:41
Autor: Ionela Stănilă
Avertizare de inundaţii pentru râul Ialomiţa FOTO Adevărul
Avertizare de inundaţii pentru râul Ialomiţa FOTO Adevărul

Hidrologii au emis, joi, o nouă avertizare Cod galben de inundaţii ce vizează nouă bazine hidrografice de pe raza a 15 judeţe, valabilă până vineri după-amiază. Atenţionarea cuprinde şi judeţul Ialomiţa.

 
Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 16 mai, ora 14.00 - 17 mai, ora 14.00, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de atenţie.
 
Este vorba despre următoarele râuri: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa - Năsăud), Mureş - bazin superior amonte S.H. Glodeni (judeţele Harghita şi Mureş), Niraj (judeţul Mureş), Jiu - bazin amonte S.H. Podari (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), afluenţii Oltului aferenţi sectorului aval S. H. Hoghiz (judeţele Harghita, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj şi Olt), Vedea - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov şi Giurgiu) şi Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Dâmboviţa şi Prahova).
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii