De ce credem în horoscop şi vrăjitoare? Explicaţiile ştiinţifice pentru cele mai controversate obiceiuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit studiilor, oamenii care aleg să meargă la vrăjitoare sau cred în ghicitul în cărţi sau horoscop sunt normali ca toţi cei din jur. Specialiştii sunt de părere că ceea ce-i face pe unii să apeleze la aceste practici ţine de dorinţa prea mare de a afla ce e dincolo de noi. În schimb, credinţa creştină pune totul pe seama existenţei Diavolului.

Chiar dacă s-a demonstrat de foarte multe ori că aşa zisele vrăjitoare care prezic viitorul sunt doar nişte invenţii, foarte mulţi oameni continuă să apeleze la serviciile lor şi să creadă în presupusele predicţii. Aşa se întâmplă şi cu cei care cred în horoscop sau în ghicitul în cafea.

 Din perspectivă pur religioasă,  vrăjitoarele sunt considerate unelte prin care Diavolul încearcă să-i manipuleze pe cei ce plătesc pentru a asculta presupune întâmplări care s-ar putea petrece în viitor, în vieţile lor.

Biserica, potrivit site-ului sfaturiortodoxe.ro., consideră despre vrăjitoare faptul că: „Diavolul nu vrea ca toţi oamenii să înţeleagă că el există. Cine crede că există Diavol crede si că există Dumnezeu. Ori aşa ceva nu îi place diavolului. Dacă toate vrăjitoarele ar face ceea ce promit, atunci puterile lor ar fi evidente. Dar Diavolul vrea să stârnească multă confuzie”.

Schimbări în copilărie

Dincolo de explicaţiile pur biblice, mersul la ghicitoare sau crezul în horoscop au şi o explicaţie psihologică. La prima vedere, aceasta ar consta în faptul că oamenii care cred în vrăjitoare ar fi lipsiţi de educaţie şi superficiali. Ei bine, nu astfel stau lucrurile.

 Potrivit psihologilor, în prezicătoare, ghicit în cărţi sau cafea poate crede oricine. Tot ceea ce contează este dorinţa de afla misterele necunoscutului, a ceea ce se petrece dincolo de noi. Cu cât această dorinţă este mai mare, ea trebuie alimentată în mod constant, tocmai de aceea suntem tentaţi să plătim bani grei pentru a şti ce urmează să se petreacă în viitorul nostru.

Această dorinţă începe să prindă contur încă din copilărie, în momentul în care părinţii încep să le vorbească celor mici despre rău, întuneric, Dumnezeu sau  Diavol.

„În jurul vârstei de nouă ani, în mintea copilului are loc trecerea de la gândirea magică, la gândirea logică. În timpul acestei schimbări se instalează gândirea mistică. Astfel, copilul începe să fie mult mai atent la ideea de necunoscut, să conştientizeze existenţa ideii de viaţă ireală şi să-şi dorească să afle ce este acest lucru” explică Victoriţa Dumitrache, psiholog şi preşedinte al Colegiului Psihologilor Ialomiţa.

Totul capătă şi mai mult sens, când la maturitate se instalează ceea ce specialiştii numesc: paracredinţă - termen explicat prin ideea că sunt oameni care cred în existenţa unei vieţi paralele cu cea pe care o trăiesc, despre care doresc să cunoască o sumedenie de lucruri.

„Oamenii care merg la vrăjitoare sau cred în horoscop trăiesc într-un mister. Toţi îşi pun întrebări despre viaţă, moarte şi ce e dincolo de ea” adaugă psihologul Victoriţa Dumitrache.
 

Citiţi şi:

Şi, totuşi, există o explicaţie: de ce facem bancuri cu blonde - părerile specialiştilor despre femeile cele mai dorite, dar şi bârfite

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite