Cazuri de rotavirus, înregistrate în Ialomiţa. Copiii au fost transferaţi către spitalele din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa precizează faptul că în ultimele luni 16 copii din judeţ au fost depistaţi ca fiind infectaţi cu rotavirus. Micuţii au fost transferaţi la spitalele de boli infecţioase din Bucureşti.

Monitorizarea cazurilor de rotavirus este o prioritate pentru medicii din judeţul Ialomiţa. Copiii care prezintă simptome specifice infecţiei cu acest virus sunt testaţi în camerele de gardă ale unităţilor medicale, iar dacă analizele confirmă prezenta rotavirusului aceştia sunt transferaţi către un spital de boli infecţioase. Ialomiţa nu are o astfel de unitate medicală, aşa că toate cazurile sunt transportate către spitalele din Bucureşti.


Din luna ianuarie şi până în prezent, 16 copii cu vârsta de până la doi ani au fost depistaţi ca având rotavirus. Cazurile au fost transferate către Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti. Îngrijorător este faptul că cei mai mulţi copii provin din mediul rural, unde trăiesc în condiţii de igienă precară. Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa confirmă faptul că apariţia înfecţiilor cu rotavirus este specifică mediilor insalubre.
„Cei mai mulţi dintre copii au vârste sub 3 ani. Majoritatea îmbolnăvirilor au apărut în mediile neîngrijite” precizează Mihaela Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa.


În 2011, secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia a fost în carantină aproape o lună, după ce cinci copii au fost depistaţi cu rotavirus. A fost nevoie de o anchetă epidemiologică, în urma căreia au fost luate nenumărate probe şi supuse analizelor.

Rotavirusul poate provoca moartea

Potrivit unor statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel mondial, din cauza infecţiei cu rotavirus, mor anual 600.000 de copii cu vârste sub 3 ani.
Rotavirsulul este o infecţie a intestinelor ce provoacă diareea. Principalele simptome ale infecţiei sunt febra, vărsăturile şi diareea apoasă. În cazuri extreme, rotavirusul poate provoca insuficienţă renală şi deshidratare.

Citiţi şi:

Patul şi rolul său în cuplu. Sfaturile specialiştilor: „Comunicarea între parteneri e cheia tuturor problemelor“

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite