Ce plante conţin cea mai mare concentraţie de vitamina C, substanţa care protejează sistemul imunitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock.com
FOTO: Shutterstock.com

Vitamina C reprezintă substanţa care ajută organismul să lupte împotriva a numeroase boli, de la banale răceli şi până la infecţii serioase. Chiar dacă se găseşte sub formă de produs farmaceutic, cea mai mare concentraţie se păstrează în plante.

Denumită ştiinţific acid ascorbic, vitamina C este în realitate o adevărată mană cerească pentru organismul fiecăruia dintre noi. Principalul său rol este de a stimula sistemul imunitar şi de a îmbunătăţi funcţiile acestuia. Totodată, vitamina C are şi rol antioxidant, luptând împotriva radicalilor liberi, care pot provoca boli severe, printre care şi cancerul. 

Tot vitamina C este responsabilă pentru protejarea organismului împotriva unor afecţiuni precum diabetul, arteroscleroza, astmul sau îmbunătăţeşte vederea. Medicii sunt de părere că ea trebuie să nu lipsească din organism în nicio zi din viaţa noastră. Iată care sunt dozele pe care specialiştii le recomandă. Pentru nefumători doza zilnică de vitamina C este de 90 mg/zi, pentru bărbaţi şi 75 mg/zi pentru femei. Fumătorii au nevoie de o concentraţie mai mare, aşa că doza recomandată de medici este de 125 mg/zi pentru bărbaţi şi 110 mg/zi pentru femei.

„Acidul ascorbic sau, popular, vitamina C este un adevărat izvor pentru sănătate. Are efecte benefice pentru organism şi poate vindeca de la răceli banale şi până la afecţiuni mai grave. Este recomandată pentru sănătate”, explică medicul Mihai Lungu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Ialomiţa. 

Natura, izvor de vitamina C

Din 1934, de când a fost pentru prima dată creată artificial, vitamina C a devenit un produs farmaceutic comercializat la scară largă sunt forme diverse, pastile efervescente, fiole, tablete sau în compoziţie cu alte vitamine esenţiale organismului. Cea mai benefică este însă vitamina C care se regăseşte în natură. 

Cantitatea de vitamina C din plante este calculată la 100 de grame de produs natural. Studiile au demonstrat că cea mai mare concentraţie de vitamina C se regăseşte în cătina de gard, 2500 mg la 100g de fruct. 

„Este binecunoscut faptul că fructele de cătină au un mare aport de vitamina C. Multe dintre produsele farmaceutice naturiste au la bază fructe de cătină. Ea se găseşte sub formă de tinctură sau capsule. Din sucul fructului se poate realiza un preparat, amestecat cu miere care este foarte bun pentru sănătate”, recomandă Carmen Ana, asistent într-o farmacie naturistă din Slobozia. 

Mitul citricelor 

Specialiştii în medicină naturistă susţin că nu citricele conţin cea mai mare cantitate de vitamina C, aşa cum se credea de fapt. În medie, atât în lămâi, cât şi în portocale concentraţia de vitamina C nu depăşeşte 50mg la 100g de fruct. Citricele au fost devansate în ceea ce priveşte concentraţia de vitamina C de măceşele - 430 mg la 100g fruct - ardeiul iute - 230 mg la 100 g legumă - coacăzele negre -  180 mg la 100g fruct – sau cimbrul -  150 mg la 100 g plantă aromată. 

Citiţi şi:

Terapia-minune cu ovăz şi prune împotriva balonării

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite