CFR reabilitează podul datorită căruia Slobozia a devenit oraş. 1,5 milioane de lei pentru un monument istoric uitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la jumătatea lunii septembrie, Compania Naţională de Căi Ferate a început lucrările de reabilitare a podului feroviar peste râul Ialomiţa, de la marginea municipiului Slobozia. Istoria oraşului se scrie odată cu construcţia respectivului pod.

Legenda locală a podului CFR

Ideea construirii unui pod peste râul Ialomiţa în zona Sloboziei a prins contur în anul 1909, când Ministerul Lucrărilor Public a trasat direcţii în acest sens.

Tot în această perioadă, aleşii locali ai Sloboziei începutului de secol au făcut demersuri pentru a transforma comuna rurală Slobozia, într-una urbană.

Dorinţa administraţiei locale ar fi prins contur, doar dacă ea ar fi sprijinit lucrările de construcţie ale podului. După mai multe tratative, în anul 1912 camerele Parlamentului votează trecerea Sloboziei la statutul de comună urbană şi tot în această perioadă încep şi lucrările la podul feroviar peste Ialomiţa.

În preajma anului 1919, construcţia este distrusă în totalitate de către nemţii care au asediat întreaga Slobozia. Cronicile vremii scriu despre faptul că nemţii au bombardat sediul Gării Slobozia, locuinţe ale populaţiei şi au rechiziţionat bunuri de la locuitorii oraşului.

Podul CFR de la Slobozia ar fi fost folosit şi pentru aducerea în oraş a celor peste 1.000 de prizonieri de război, pe care nemţii veniţi la Slobozia i-au închis în lagărul de muncă de la marginea oraşului, unde astăzi funcţionează o unitate militară.  După bombardamentele din 1919 podul a fost reparat şi readus la forma actuală.

1,5 milioane de lei pentru un monument istoric

Din 1973 podul CFR de la Slobozia nu mai suferit nicio reparaţie. Reprezentanţii CFR au demarat la începutul lunii septembrie a acestui an un proiect de reabilitare a structurii metalice ridicată deasupra cursului râului Ialomiţa.

Lucrările sunt în plină desfăşurare şi urmează să se încheie în prima jumătate a lunii decembrie a acestui an. Reabilitarea vizează în mare parte întărirea pilonilor de susţinere, dar şi schimbarea şinei de cale ferată care traversează podul.

Valoarea investiţiei, potrivit comunicării oficiale făcută de CFR se ridică la suma de 1,5 milioane de lei. Podul CFR de la Slobozia face legătura între Gara Slobozia Veche şi unul dintre cele mai importante noduri de cale ferată din zona de sud-est a României, Gara Ciulniţa.
 

image
image
Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite