COVID-19 închide, rând pe rând, zeci de localităţi şi şcoli din Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele de ordine au intensificat controalele în judeţul Ialomiţa FOTO IPJ Ialomiţa
Forţele de ordine au intensificat controalele în judeţul Ialomiţa FOTO IPJ Ialomiţa

Explozia cazurilor de COVID-19 în judeţul Ialomiţa a pus autorităţile pe jar. Pentru a limita răspândirea bolii s-a trecut la carantinarea localităţilor. Şi şcolile se închid rând pe rând.

Conform Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, în comunele Alexeni şi Răduleşti, dar şi în oraşul Amara a fost instituită carantina totală, iar municipiul Slobozia se află în carantină de noapte.

La Axintele a fost prelungită carantina cu încă 7 zile, după restricţii de 2 săptămâni. Aici, în loc să scadă infectările, comuna ajunssese după carantină la o incidenţă de 20/1.000 de locuitori.

În Ialomiţa, conform Direcţiei de Sănătate Publică,  rata incidenţei cumulative a COVID 19 la 1000 de locuitori, la data de 18 octombrie, era de 8,83, cu 2.503 cazuri de infectare raportate în ultimele 2 săptămâni.

În scenariul roşu se aflau 23 de localităţi, pe prima poziţie aflându-se comuna Moldoveni, cu 27 de cazuri şi o rată a incidenţei de 27/1.000 de locuitori, urmată de Axintele, cu 39 cazuri şi o rată de 17,71/1.000 de locuitori. 

Urmează municipiul Urziceni cu 277 cazuri şi o rată de infectare de 16,86/1.000 de locuitori. 

Reşedinţa de judeţ Slobozia se află şi el în topul îmbolnăvirilor cu 689 de cazuri şi o rată de 13,46/1.000 de locuitori.

De asemenea, 18 localităţi se află în scenariul galben, cu o rată de infectare cuprinsă între 3,03 şi 5,89/1.000 de locuitori. O singură localitate, Giurgeni, are zero cazuri de COVID-19.

Explozie de îmbolnăviri în unităţile de învăţământ

Şi în şcoli îmbolnăvirile au explodat. Zeci de clase şi-au suspendat cursurile şi au trecut în online din cauza COVID-19. Este vorba despre 51 de clase din localităţile Reviga, Gârbovi, Borăneşti, Ciochina, Bărbuleşti, Albeşti, Miloşeşti, Moviliţa. 

Începând de marţi, 12 octombrie, pentru o perioadă de 14 zile, toţi elevii Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” Slobozia, cea mai mare unitate de învăţământ din Slobozia, vor rămâne acasă. Tot pentru perioada 12.10 – 25.10 se suspendă cursurile în sălile Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Slobozia.

Şi elevii care frecventează Şcoala Gimnazială Perieţi, grupa mixtă vor sta acasă 14 zile. Prin decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa, Grădiniţa cu program prelungit „Dumbrava Minunată” Slobozia şi Grădiniţa cu program prelungit „Voinicelul” Slobozia se închid în perioada 11.10 – 24.10. În aceeaşi situaţie se află şi elevii clasei pregătitoare de la Liceul Tehnologic „Înălţarea Domnului” Slobozia, vor face cursuri online.

   

Vă mai recomandăm şi:

Povestea uriaşului zăcământ de guano din peşterile Cioclovinei. Ceauşescu era extrem de interesat de el VIDEO

 

Ce-i aşteaptă pe nevaccinaţi. Medic: Boala va muşca din ei. Cum să vă simţiţi, „majoritate”, în faţa morţii?

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite