De unde vine expresia „avocatul diavolului“ – cine este, în realitate, acest personaj misterios şi cine l-a inventat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Avocatul Diavolului” are o istorie de cinci secole FOTO: crestinortodox.ro
„Avocatul Diavolului” are o istorie de cinci secole FOTO: crestinortodox.ro

Expresia „avocatul Diavolului“  defineşte o instituţie a Bisericii Catolice, dar şi un fel de personalitate. Cei care sunt denumiţi astfel sunt în permanenţă în contradicţie cu oamenii din jur şi încearcă să găsească răspunsuri concrete pentru toate problemele cu care se confruntă.

„Avocatul diavolului” are o istorie de peste cinci secole. El a fost inventat de biserica catolică, iar rolul său este foarte important. Potrivit canoanelor, este „avocat al diavolului” acel prelat al cărui rol este de a aduce argumente pro şi contra cu privire la numirea unei persoane pentru beatificare sau canonizare de către biserică.

Primul astfel de avocat a fost folosit în anul 1513 , dată la care a fost canonizat în calendarul catolic sfântul Iustinian. În anul 1587, Papa Sixtus al V-lea este cel care face demersuri pentru instituţionalizarea „avocatului diavolului”.

Cel care reuşeşte să definitiveze acest proces este însă Papa Benedict al XIV-lea (1740 – 1748), care-i atribuie prelatului însărcinat cu descrierea argumentelor faţă de duhovnicul propus spre beatificare titulatura de „avocat al diavolului” sau în latineşte „advocatus diaboli”. În contradicţie cu „advocatus diaboli”, papii l-au creat pe „advocatus dei”, „avocatul Domnului”, în traducere.

Acesta reprezenta un alt prelat al cărui rol era acela de a aduce argumente în favoarea persoanei care urma să fie beatificată sau canonizată. Folosind acelaşi discurs ca şi „advocatus diaboli”, „advocatus dei” încerca să convingă printr-o argumentaţie desăvârşită că alegerea spre beatificare este cea corectă.

„Avocaţii diavolului” de lângă noi

Dincolo de instituţia creată de biserica catolică, potrivit specialiştilor, „Avocatul Diavolului” defineşte astăzi o personalitate aparte, un stil de viaţă.

Tocmai de aceea, sunt consideraţi „avocaţi ai diavolului” acei oameni care pun sub lupa îndoielii tot ceea ce este dubios sau necunoscut. Ei au un spirit polemic şi caută greşeala sau eroarea în orice aspect. Psihologii îi caracterizează pe „avocaţii diavolului” drept persoane agasante, dar ei trebuie apreciaţi pentru faptul că reuşesc să vadă partea ascunsă a lucrurilor pe care noi nu reuşim.

 Un „avocat al diavolului” veritabil are în permanenţă o atitudine negativistă şi neîncrezătoare, aflându-se mereu în opoziţie. Poate fi ironic, agasat şi chiar batjocoritor, însă scopul său este acela de a scoate la lumină acele amănunte care ar putea produce efecte nedorite. Totodată, nu oricine poate deveni un „avocat al diavolului”.

Aceste persoane sunt deosebit de inteligente şi luptă foarte mult pentru a-şi atinge scopurile. Situaţiile vizate de „Avocatul Diavolului” nu trebuie ascunse sau evitate, ci pur şi simplu acceptate pentru a fi depăşite, deoarece aspectele prezentate de el sunt întotdeauna cele care ar putea îmbunătăţii situaţia respectivă.

Tocmai de aceea, sfaturile pe care le oferă o persoană care are calităţile unui „avocat al diavolului” trebuie respectate şi ascultate cu sfinţenie pentru a beneficia de o reuşită garantată.

Citiţi şi:

De ce credem în horoscop şi vrăjitoare? Explicaţiile ştiinţifice pentru cele mai controversate obiceiuri

Şi, totuşi, există o explicaţie: de ce facem bancuri cu blonde - părerile specialiştilor despre femeile cele mai dorite, dar şi bârfite


 

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite