Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 19 percheziţii la 15 persoane bănuite că şi-ar fi exploatat sexual copii minori, în schimbul unor sume de bani.
Pe 3 decembrie 2019, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 19 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Prahova, Galaţi, Iaşi, Olt şi Ialomiţa, la locuinţele unor persoane bănuite de pornografie infantilă prin sisteme informatice, trafic de minori, viol, agresiune sexuală şi corupere sexuală a minorilor. Totodată, au fost puse în aplicare 15 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite, fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2014 – 2018, cei în cauză ar fi purtat prin intermediul unei aplicaţii (serviciul de mesagerie comunicare text, audio, video şi schimburi de fişiere), mai multe conversaţii, cu mai multe persoane, cetăţeni străini. Aceştia s-ar fi angajat în mai multe sesiuni video – audio în direct, prin intermediul aplicaţiei, în timp ce şi-ar fi exploatat sexual copii minori, în schimbul unor sume de bani, ce au fost trimise prin serviciile de transfer rapid de monedă.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2014-2018, în cadrul unor spectacole pornografice oferite unor cetăţeni americani prin intermediul unei aplicaţii informatice, suspecţii au întreţinut acte sexuale orale cu propriii copii minori, cu vârste cuprinse între 4 ani şi 9 ani, la data săvârşirii faptelor, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.
Anchetatorii mai arată că suspecţii au produs şi au pus la dispoziţia cetăţenilor americani, în mod repetat, prin intermediul aceleiaşi aplicaţii informatice, materiale pornografice cu propriii copii minori, în schimbul unor sume de bani. În urma percheziţiilor, au fost ridicate 13 hard-disk-uri, 3 unităţi de calculator, 13 tablete, 49 de telefoane mobile şi 19 medii optice de stocare (CD, memory stick).
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
36 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
# Noroc c-a intrat FBI-ul pe fir ca ai nostri nu se prindeau in veci . Sunt curios daca javrele astea care-si molestau sexual copiii sunt din LGBT , sau te pomenesti ca sunt chiar crestin ortodocsi si poate chiar mergeau de mina cu copiii duminica la biserica . Am scris comentariul in sprijinul celor care sustin ca LGBT vor sa se casatoreasca si sa infieze copii pentru ai corupe sexual . Parca in afara de minusuri trintite cu ura , comentarii nu prea ati avea ... hi hi hi hi ....
De ce n-ar fi LGBT? Poate sunt chiar LGBTP! Habotnicule! Inapoiatule!
Le făceau educație sexuală, au progresat! Retrograzilor!
Nu stiam de ce Foanga nu e primul postac. Bucuresti??? Bucuresti! S-a înfrățit cu Moldova.
Nu se mai poate Si rabdarea lui Dumnezeu are o limita . Si cand se va mania El , pre multi are sa popeasca .
Vezi toate comentariile (36)