Dosar penal deschis la Feteşti pentru coruperea alegătorilor cu alimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia, mobilizată pentru supravegherea alegerilor parlamentare FOTO Adevărul
Poliţia, mobilizată pentru supravegherea alegerilor parlamentare FOTO Adevărul

Poliţiştii din judeşul Ialomiţa au deschis dosar penal după ce a fost reclamată coruperea alegătorilor cu alimente la Feteşti.

Până la acest moment, conform IPJ Ialomiţa, au fost înregistrate 2 sesizări cu privire la contravenţii sau infracţiuni electorale. În fiecare caz, au fost demarate imediat cercetări.  Astfel, la nivelul Poliţiei Municipiului Feteşti a fost înregistrată o sesizare cu privire la o posibilă infracţiune de corupere a alegătorilor cu alimente, pe raza municipiului Feteşti, în proximitatea secţiilor de votare 52, 53 şi 54. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor.

Poliţiştii din Secţiei nr. 6 Ion Roată s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că în mediul on line, s-ar continua propaganda electorală. Faţă de persoana în cauză s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, în conformitate cu Legea 208/2015 - continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi sfătuirea, în ziua votării,  a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, o anumită alianţă  politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale ori un candidat independent.

Vă mai recomandăm şi:

Moartea în chinuri a unui bolnav de Covid-19, uitat pe un pat de spital. Familia reclamă un tratament inuman

 

Autorităţile schimbă tratamentul pentru COVID-19 după ce plasma nu şi-a dovedit eficienţa. Asimptomaticii nu mai necesită medicaţie

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite