Explozie într-un bloc din Slobozia. Trei persoane au fost rănite uşor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozia a avut loc într-un apartament din Slobozia FOTO ISU Ialomiţa
Explozia a avut loc într-un apartament din Slobozia FOTO ISU Ialomiţa

Aproximativ 20 de persoane au fost evacuate duminică, 8 noiembrie, dintr-un bloc din zona strazii Feroviarului după ce într-unul din apartamente a avut loc o explozie.

Un apel la 112 primit în jurul orei 12.40 a pus pe jar pompierii ialomiţeni care au fost înştiinţati despre producerea unei explozii la un apartament situat la primul etaj dintr-un bloc din Slobozia. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia, cu două autospeciale pentru stingere, două echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă  şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa. 

Au fost anunţati şi reprezentanţii Inspectoratului de stat în construcţii şi cei ai primăriei. La sosirea forţelor de intervenţie în apartamentul unde s-a produs explozia, uşile şi geamurile erau deteriorate, iar la toate apartamentele de pe scara de bloc, uşile de la intrare erau deteriorate. Pompierii au evacuat aproximativ 20 de persoane care locuiau în apartamentele situate în scara de bloc.

Din apartamentul în care s-a produs evenimentul, s-au autoevacuat trei persoane: două adulte şi o minoră. Victimele au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ, ulterior o femeie, în vâstă de aproximativ 72 de ani, care prezenta arsuri la membrele superioare şi la nivelul feţei, a fost preluată de un echipaj SAJ şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Celelalte două victime au suferit atacuri de panică şi după acordarea primului ajutor medical au refuzat transportul la spital. Echipajele medicale au mai acordat primul ajutor unei persoane, cu un traumatism la membrul  superior drept, care se  afla pe casa scării în momentul producerii exploziei, ulterior fiind transportată de echipajul SMURD la spital. Cauza producerii  exploziei este în curs de stabilire, au anunţat reprezentanţii ISU Ialomiţa.

Vă mai recomandăm şi:

Haos total în Timiş. Zeci de mii de oameni, anunţaţi la ora 4 dimineaţa că intră în carantină de la ora 5

LIVEBLOG. Alegeri SUA 2020. Trump sau Biden? Americanii aşteaptă cu sufletul la gură rezultatele

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite