Fostul viceprimar al oraşului Amara, găsit incompatibil de ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul viceprimar din oraşul Amara, găsit în incompatibilitate de ANI FOTO Facebook/Primăria Oraşului Amara
Fostul viceprimar din oraşul Amara, găsit în incompatibilitate de ANI FOTO Facebook/Primăria Oraşului Amara

Fostul viceprimar al oraşului Amara, Daniel Ionuţ Mihai, a fost găsit în incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Un alt ales local, consilier la Cocora, a fost dat pe mâna procurorilor.

Conform ANI,  Daniel Ionuţ Mihai s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30 iulie – 28 noiembrie 2019, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul propriei întreprinderi individuale. 

El a încălcat astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit g) din Legea nr. 161/2003 şi art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţia de primar şi viceprimar, […] este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: […] g) calitatea de comerciant persoană fizică”.

Consilier local, dar pe mâna procurorilor

De asemenea, ANI a întocmit o sesizare penală în cazul unui consilier local din comuna ialomiţeană Cocora, aflat în conflict de interese administrativ.  

Vasile Toader este acuzat că în perioada exercitării mandatului de consilier local 2020 – 2024 a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 21 februarie 2021, privind iniţierea procedurii de închiriere a pajiştilor aflate în proprietatea privată a comunei.

În urma acestei hotărâri, Toader, în calitate de locatar, a încheiat la data de 24 martie 2021, cu Primăria comunei Cocora, în calitate de locator, un contract având ca obiect închirierea pe o perioadă de un an a pajiştii aflate în domeniul privat al comunei. Astfel, el a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Vasile Toader a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301  din Codul Penal, întrucât, în exercitarea mandatului de consilier local, a îndeplinit un act prin care a obţinut un folos patrimonial pentru sine.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Locuitorii din oraşul rus Belgorod, treziţi de bombardamentele care se înteţesc: „Acum suntem şi noi loviţi. Zgomotul e diferit”

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski: „În Donbas este iadul“. Bombardamente brutale în mai multe regiuni

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite