FOTO În satul deportaţilor din Bărăgan cuvântul „rus” înseamnă „durere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La câţiva kilometri de Slobozia există satul Fundata, localitate ce a fost înfiinţată în anul 1951, în momentul în care au început deportările populaţiei din Banat în Bărăgan. Dintre foştii deportaţi, astăzi mai trăiesc aici 15 persoane. Pentru toţi dramele pe care le-au trăit în urmă cu mai bine de şase decenii au rămas încă vii.

Dislocarea forţată a locuitorilor din Banat a fost dictată în vara anului 1951, în contextul înăspririi relaţiilor diplomatice dintre România şi fosta Iugoslavie.

De teamă ca nu cumva oamenii aflaţi aproape de graniţele sârbeşti să nu pornească o ofensivă anticomunistă, conducerea totalitată a României acelei vremuri a decis deportarea. Sistemul de deportare românesc semăna perfect cu cel promovat îndelung de fosta URSS.

Tocmai de aceea în conştiinţa oamenilor deportaţi de la Fundata cuvintele „rus” sau „comunist” sunt sinonime şi înseamnă „durere”. O ştiu cel mai bine soţii  Iliuţă (81 de ani) şi Alexandrina Frunză (77 de ani).

Ei provin din satele bănăţene Şandra şi Becicherecu Mic. Când alarma a început să sune, iar oamenii siliţi cu armele să fie urcaţi în trenuri, erau doi tineri care aveau speranţe mari. S-au cunoscut imediat după ce-au ajuns la Fundata şi şi-au întemeiat aici o familie. Sunt împreună de 60 de ani şi tot împreună au îndurat drama deportării.

„Ţin minte că au venit şi ne-au luat din case şi ne-au urcat în trenuri. Am ajuns aici şi n-aveam de niciunele. Am fost bătut cu biciul pentru că nu munceam suficient de mult. Nu conta că erai copil sau bolnav. Câte bătăi cu biciul am luat, nici eu nu mai ştiu...“, mărturiseşte Iliuţă Frunză.

Nu mai ştie cum arată satul natal

Alexandrina s-a obişnuit în timp cu viaţa la Fundata. Ultima dată a văzut satul natal din Banat la începutul anilor ’80. Nici nu-şi mai aminteşte cum arată Becicherecu Mic. Casa sa este la Fundata, locul patimilor.

La fel ca şi ceilalţi localnici, a fost supravegheată de Securitate şi oprimată. Îi este greu să uite prin ce a trecut, cât despre iertarea celor care i-au distrus viaţa spune: „I-am iertat pentru că am vrut ca şi Dumnezeu să ne ierte pe mine şi pe toţi cunoscuţii. Altfel n-aş fi făcut-o niciodată!“.

 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite