FOTO Bărbuleştiul, sub asaltul forţelor de ordine. Cagulaţii înarmaţi au dat deşteptarea în Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna ialomiţeană Bărbuleşti a fost joi dimineaţă sub asaltul poliţiştilor. O armată de forţe de ordine a descins în Bărăgan pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Zona a fost survolată de un elicopter al M.A.I. Cu cagule şi înarmaţi până în dinţi, oamenii legii au dat deşteptarea în localitatea din inima Ialomiţei.

Zona, cunoscută ca fiind una cu probleme, a fost din nou ţinţa oamenilor legii după ce în urmă cu câteva săptămâni a avut loc o descindere tot de acest gen.

Aproximativ 130 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, criminalistică, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor de acţiuni speciale, precum şi peste 30 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ialomiţa, au desfăşurat o acţiune de amploare pe raza comunei Bărbuleşti, în vederea prevenirii infracţionalităţii stradale, riscului rutier precum şi respectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

O aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne a survolat zona pe tot parcursul acţiunii.

Imagine indisponibilă

Poliţiştii din cadrul Serviciului Criminalistic au amprentat şi fotografiat 187 de persoane depistate pe raza localităţii Bărbuleşti, fiind de asemenea legitimate 827 de persoane şi controlate peste 400 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate poliţiştii au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care pe timpul desfăşurării acţiunii au fost depistaţi la volan încălcând normele rutiere, în valoare de peste 17.895 de lei.

Imagine indisponibilă

De asemenea a fost reţinut 1 permis de conducere şi retrase 5 certificate de înmatriculare pentru expirarea inspecţiei tehnice periodice.

Imagine indisponibilă

Şi poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au acţionat în cadrul raziei pentru prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscală. 

Imagine indisponibilă

Au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în valoare de 31.000 de lei.

Pentru neregulile constatate au fost confiscate produse în valoare de 1046 lei, respectiv 1 mc de lemne, 15 tone de nisip, precum şi produse de panificaţie, legume şi fructe, comercializate fără documente de provenienţă.

Imagine indisponibilă

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Poliţia Română trimite artileria grea să facă ordine în judeţul Ialomiţa. Despescu: Este păcat că anumiţi oameni au încălcat flagrant regulile

Restricţiile impuse în comuna în care oamenii nu respectă Ordonanţele Militare. Cum poţi ieşi din Bărbuleşti

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite